Irak vrea să mărească capacitatea de producţie a petrolului la 6 milioane de barili pe zi, până în 2027. Ce cantitate produce în prezent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: shutterstock
Foto: shutterstock

Ministrul irakian al petrolului, Ihsan Abdul Yabbar, a anunţat că ţara sa accelerează investiţiile în sectorul energetic cu scopul de a majora capacitatea de producţie la şase milioane de barili pe zi până în 2027, relatează agenţia EFE.

„În sectorul petrolului şi gazelor, Irak accelerează programele pentru a atinge şase milioane de barili pe zi până în 2027", a spus ministrul, într-o intervenţie la Middle East Petroleum & Gas Conference (MPGC), de la Manama, transmite Agerpres.

Oficialul a reamintit că actuala capacitate de producţie a Irakului, al doilea mare producător din OPEC, după Arabia Saudită, este de 4,8 milioane barili pe zi, dar în prezent „producem 4,5 milioane tone, conform cerinţelor pieţei".

După ce s-a referit la „mediul negativ" pentru investiţiile în energie, ministrul a subliniat că Bagdadul „accelerează investiţiile în sectorul petrolului şi gazelor, precum şi în cel al energiei solare", în cadrul Viziunii 2022-2030.

Pe 5 martie, Yabbar a anunţat că Irakul a încasat în februarie 8,5 miliarde de dolari din exporturile de petrol, cea mai mare cifră înregistrată în ultimii opt ani, în pofida turbulenţelor prin care trec pieţele internaţionale.

Pe de altă parte, ministrul irakian a susţinut, la fel ca omologul său saudit, Abdelaziz bin Salman, care a participat la rândul său la MPGC, că preţul actual al petrolului nu se ridică la nivelul majorării celui al altor resurse energetice, precum gazele şi electricitatea.

De asemenea, a apărat, implicit, politica Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol, care opune rezistenţă la o creştere considerabilă a producţiei, menţionând că „în OPEC nu încercăm să obţinem un preţ (al barilului) ci cum se poate menţine un echilibru pe piaţa energiei".

OPEC, împreună cu cei zece parteneri din afara organizaţiei, printre care şi Rusia, consideră că piaţa este echilibrată şi atribuie majorarea preţului unor factori fără legătură cu producţia, precum situaţia geopolitică.

Irak, care se confruntă cu o criză economică şi probleme cu electricitatea, are unele dintre cele mai mari rezerve de petrol din lume. Petrolul reprezintă circa 90% din veniturile din casieria ţării.

„Irak se angajează să rămână unul dintre principalii actori de pe piaţa de energie şi va acoperi lipsa de investiţii" din sectorul petrolului", a concluzionat Yabbar. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite