Japonia îşi pune speranţele într-un nou tratat comercial bilateral cu Statele Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tratat comercial bilateral între Statele Unite şi Japonia este aşteptat ca rezultat al viitoarei întâlniri dintre vice prim-ministrul japonez Taro Aso şi vice preşedintele american Mike Pence. Natura acestui tratat este aşteptată să vizeze politici comerciale şi monetare. De asemenea, există o posibilitate de investiţii nipone în trenuri de mare viteză pe teritoriu american.

În urma retragerii Statelor Unite din Trans Pacific Partnership (TPP), Japonia caută să îşi dezvolte relaţiile comerciale bilaterale cu economia americană. Deşi niciun oficial nu a confirmat formularea unui tratat comercial între cele două ţări, situaţia economică actuală împreună cu ultimele comunicate indică veridicitatea aceastei intenţii, conform centrului internaţional de cercetare în comerţ ICTSD.

Întâlnirea de săptămâna trecută dintre preşedintele american Donald Trump şi prim-ministrul japonez Shinzo Abe a avut ca scop apropierea economiilor celor două ţări. Cu toate acestea, niciuna dintre părţi nu a comunicat plănuirea unui acord comercial bilateral. Totuşi, trebuie ţinut cont de faptul că retragerea bruscă a Statelor Unite din TPP a redus din importanţa tratatului care, conform economistului american al Universităţii Harvard, Kenneth Rogoff, „ar fi deschis economia Japoniei mai mult decât ar fi afectat Statele Unite”.

America îşi schimbă strategia comercială

Această schimbare de ultim moment din lista semnatarilor TPP ar obliga Japonia să caute o altă soluţie pentru dezvoltarea comerţului său internaţional. Astfel, întâlnirea dintre Trump şi Abe capătă o însemnătate cu atât mai mare cu cât a fost anunţată o viitoare întrevedere dintre vice prim-ministrul japonez Taro Aso şi vice preşedintele american Mike Pence. Deşi încă nu a fost devoalat conţinutul precis al viitorului dialog dintre cei doi, surse media susţin că discuţiile vor adresa politici comerciale şi monetare, potrivit ICTSD.

„În privinţa economiei, vom urmări o legătură liberă, echitabilă şi reciprocă, care să aducă beneficii ambelor ţări”, a declarat Trump. Abe a adăugat: „Setul comun de reguli libere şi echitabile în vederea liberului schimb din regiune... acesta a fost scopul TPP, iar acea importanţă nu s-a schimbat”. În plus, el a sugerat că priorităţile comerciale ale Japoniei ar presupune adresarea „echitabilă” a chestiunilor întreprinderilor de stat, protejării proprietăţii intelectuale şi liberalizării comerţului regional.

În lumina retragerii Statelor Unite din TPP, semnatarii rămaşi sunt invitaţi luna viitoare la Vina del Mar, Chile, pentru a discuta viitorul parteneriatului comercial. Deşi invitaţiile au fost trimise şi oficialilor americani, rămâne încă de văzut dacă aceştia se vor prezenta la eveniment. „Cred că preşedintele a fost destul de clar în privinţa credinţei sale că tratatele bilaterale reprezintă ruta optimă pentru Statele Unite, că în înţelegerile bilaterale poţi negocia termeni mai favorabili Statelor Unite decât poţi într-o înţelegere multilaterală în care eşti dependent de cea mai slabă verigă din conglomerat”, a spus un oficial cu privire la vizita lui Abe la Washington.

Perspective industriale

Principala chestiune a tratativelor comerciale dintre americano-nipone o reprezintă comerţul cu autovehicule. Trump a mai criticat Japonia în trecut  pe marginea acestui subiect, subliniind că producătorii auto americani vând cu mai multă dificultate pe piaţa asiatică decât cei japonezi pe piaţa nord-americană. De asemenea, el a promis să aducă slujbele din acest sector înapoi în Statele Unite, punând accent pe importanţa manufacturilor americane. Adresând această temă sensibilă, Abe a declarat în conferinţa de presă care a urmat întrevederii cu Trump că „Industria auto şi alte afaceri japoneze au construit fabrici peste tot în Statele Unite pentru a se angaja într-un proces de producţie locală. Anul trecut, peste 150 miliarde dolari au fost investite de Japonia în Statele Unite”.

În aceeaşi conferinţă de presă, Abe a sugerat şi posibilitatea companiilor nipone de a investi în proiecte de infrastructură pe teritoriu american. În acest sens, el a specificat un potenţial proiect de construire a unei linii de tren de mare viteză. Această idee este deja luată serios în considerare de către statul Texas. „Cu capacitatea noastră tehnologică superioară, vom putea contribui la strategia de creştere a preşedintelui Trump. Încă mai multe slujbe vor fi create în Statele Unite.”, a declarat Abe în cadrul sugestiei sale de a folosi tehnologia trenurilor de mare viteză pe Coasta de Est a Statelor Unite pentru a stabili o legătură între Washington şi New York.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite