Business Internaţional

articolul anterior articolul urmator

Jumătate din firmele mici din Europa riscă să se închidă, în maxim un an

0
22 Oct 2020 15:03:45
Autor: Elena Deacu

Peste jumătate din întreprinderile mici şi mijlocii din Europa declară că vor intra în faliment în maxim un an dacă veniturile nu vor creşte, subliniind amploarea daunelor provocate de criza Covid-19, scrie Bloomberg.

Sondajul a fost realizat de McKinsey & Co. în rândul a 2.200 de IMM-uri din cele mai mari cinci economii europene. Astfel de afaceri sunt esenţiale pentru regiune, reprezentând mai mult de două treimi din forţa de muncă şi mai mult de jumătate din valoarea adăugată economică. Acest sondaj a fost derulat în luna august, înainte ca explozia cazurilor de infecţie cu coronavirus în Europa să oblige guvernele să impună noi restricţii.

Astfel, 55% din aceste companii se aşteaptă să îşi închidă porţile până în luna septembrie a anului următor, dacă veniturile lor vor rămâne la nivelul actual.

Una din cinci companii din Italia şi Franţa anticipează că va depune o cerere de insolvenţă în termen de şase luni.

Pandemia a lovit puternic firmele europene, 70% raportând venituri mai mici, potrivit sondajului. Acest nivel a fost şi mai ridicat în Italia şi Spania, reflectând severitatea virusului şi măsurile de blocare în acele ţări.

Există puţin optimism, marea majoritate descriind economia ca fiind slabă. Acest lucru duce la îngrijorări cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor de împrumut şi la necesitatea disponibilizărilor. Guvernele tuturor ţărilor chestionate au anunţat acum sprijin suplimentar pentru locurile de muncă în eforturile de limitare a şomajului pe fondul reapariţiei virusului.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările