Localitatea din două ţări europene care nu percepe niciun fel de taxe şi impozite de la cetăţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Le Perthus
Le Perthus

Situaţie inedită pentru o localitate din Pirinei: aflată jumătate în Franţa, jumătate în Spania, aceasta este atât de bogată, încât nu are nevoie de niciun cent de la cetăţeni.

Le Perthus, un sat cu doar 586 de locuitori, de la graniţa franco-spaniolă, are un excedent bugetar la primărie mai mare de un milion de euro, scrie dailymail.co.uk.

Acest lucru a fost posibil în mare parte datorită taxelor de aproape 800.000 de euro pe an pe care autorităţile locale le încasează pentru parcare de la francezii care traversează frontiera în Spania pentru a face cumpărături mai ieftine.

Strada principală din Le Perthus, Avenue de France, se află atât pe teritoriul Franţei, cât şi pe cel al Spaniei. Comercianţii de pe partea spaniolă a străzii vând produse la preţuri considerabil mai mici faţă de preţurile din Franţa, datorită taxelor şi accizelor reduse.

Avenue de France

Spre exemplu, pe partea franceză, un pachet de ţigări costă 8 euro, dar pe partea spaniolă poate fi cumpărat cu 5 euro.

   

Aşa că micul sătuc a devenit foarte atractiv pentru cumpărătorii francezi care trec „la pas” graniţa în căutare de chilipiruri în ţara vecină, plătind doar pentru parcarea maşinii la graniţă, bani care ajung la bugetul local din Le Perthus.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite