Business Internaţional

articolul anterior articolul urmator

Lufthansa vrea să cumpere o participaţie de 20% la compania aeriană italiană de stat ITA Airways, succesoarea Alitalia

0
25 May 2022 07:14:21
Autor: News.ro
FOTO Facebook
FOTO Facebook

Compania germană Lufthansa vrea să cumpere o participaţie de 20% la compania aeriană italiană de stat ITA Airways, succesoarea Alitalia, iar partenerul său MSC licitează pentru un pachet de 60%, a declarat marţi o persoană familiarizată cu această intenţie, pentru Reuters.

Statul italian va păstra iniţial restul de 20%, a spus sursa. Duo-ul Lufthansa-MSC şi-a prezentat luni oferta de a achiziţiona pachetul majoritar de acţiuni la ITA.
 
MSC, cunoscută şi sub numele de Mediterranean Shipping Group, a depus o ofertă împreună cu Lufthansa şi aşteaptă paşii următori, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, refuzând să comenteze în continuare.
 
Trezoreria italiană nu a răspuns la o solicitare de comentarii cu privire la procesul de vânzare, după termenul limită de luni pentru depunerea ofertelor.
 
MSC şi Lufthansa se confruntă cu o ofertă rivală din partea investitorului financiar american Certares, care lucrează cu Air France-KLM şi Delta Air Lines (DAL.N).
 
Delta a confirmat marţi că nu va fi un investitor financiar în ITA, dar a declarat într-un comunicat că va căuta să construiască pe baza unui parteneriat comercial existent cu ITA.
 
Air France-KLM a refuzat să comenteze marţi cu privire la ITA.
 
Operatorul franco-olandez a lansat o ofertă de acţiuni de 2,26 miliarde de euro (2,4 miliarde de dolari) pentru a-şi consolida bilanţul şi a rambursa o parte din ajutorul de stat francez, apropiindu-se de rambursarea sprijinului guvernamental pentru pandemie şi de îndeplinirea condiţiilor Uniunii Europene pentru participarea la orice consolidare viitoare a companiilor aeriene.
 
Potrivit presei italiene, succesorul Alitalia ar avea o valoare cuprinsă între 1 miliard şi 2 miliarde de euro.
 
Un purtător de cuvânt al Lufthansa nu a dorit să comenteze aceste cifre.
 
În săptămânile următoare este aşteptată o decizie cu privire grupul de ofertanţi care va fi invitat să participe la negocieri exclusive. Italia îşi propune să finalizeze vânzarea până la sfârşitul lunii iunie.
 
 

Vă recomandăm să citiţi şi:

„Der Spiegel”: Neo-naziştii ruşi care participă la „denazificarea” Ucrainei

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Ameninţarea de a folosi teritoriul Belarusului pentru a lovi Ucraina rămâne

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările