Marea Britanie încă se luptă cu efectele Brexit: Creşte salariile celor de peste 23 de ani încercând să atragă mai mulţi angajaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brexit FOTO local.gov.uk

Marea Britanie va majora din aprilie 2022 cu 6,6% salariul minim pentru cei cu vârsta de 23 de ani şi peste, de la 8,91 lire sterline pe oră la 9,50 lire sterline (13,06 dolari) pe oră, a anunţat ministrul de Finanţe, Rishi Sunak, transmit Reuters şi Bloomberg.

„Majorarea salariilor ne va asigura că va creşte atractivitatea muncii şi vom rămâne în grafic pentru a ne îndeplini obiectivele de a nu mai avea salarii scăzute până la următoarele alegeri", a declarat Sunak, înaintea prezentării bugetului anual, programată miercuri, scrie Agerpres.

Şi salarizarea celor care nu au încă 23 de ani, care sunt plătiţi mai puţin decât nivelul salariului minim, va creşte de asemenea, a adăugat ministrul de Finanţe.

Îngheţarea salariilor în sectorul public din Marea Britanie va lua sfârşit anul viitor, a informat Sunak. În noiembrie 2020, Guvernul de la Londra anunţase că va îngheţa salariile în sectorul public, măsură care a intrat în vigoare în aprilie. Atunci, Sunak explicase că nu ar putea justifica o majorare a salariilor în sectorul public când mulţi angajaţi din sectorul privat sunt afectaţi puternic de criza provocată de pandemie.

Oficialul britanic a subliniat că "redresarea solidă a economiei şi semnele încurajatoare de pe piaţa forţei de muncă" sunt motivele pentru care îngheţarea salariilor în sectorul public din Marea Britanie va lua sfârşit în aprilie 2022.

Angajaţii din Serviciul britanic de Sănătate Publică (NHS) şi toţi funcţionarii publici care câştigă mai puţin de 24.000 lire sterline (33.049 dolari) au fost exceptaţi de la îngheţarea salariilor, dar alţi peste două milioane de angajaţi, inclusiv pompieri, poliţişti şi profesori, au fost afectaţi.

"În condiţiile în care economia se redresează semnificativ, este corectă majorarea salariilor pentru angajaţii din domeniul medical, din învăţământ şi alţi lucrători din sectorul public, care şi-au adus contribuţia în timpul pandemiei", a declarat Sunak.

Numărul locurilor de muncă vacante în Marea Britanie a urcat la 1,1 milioane în perioada iulie-septembrie 2021, cel mai ridicat nivel de când s-a început publicarea acestor date, în 2001, şi peste nivelul de dinaintea pandemiei de coronavirus (COVID-19).

Conform datelor publicate recent de Oficiul Naţional de Statistică (ONS), numărul angajaţilor aflaţi pe statele de plată ale companiilor britanice a urcat cu 207.000 în septembrie, faţă de august, datele arătând continuarea redresării pieţei forţei de muncă. În total, numărul angajaţilor a atins nivelul record de 29,2 milioane, după ce oamenii au revenit la locurile de muncă în urma atenuării restricţiilor.

Datele publicate marţi arată că, în perioada iunie-august 2021, câştigurile salariale medii au urcat cu 7,2% în ritm anual, o încetinire după avansul de 8,3% din perioada mai-iulie 2021, deşi statisticienii avertizează că datele sunt distorsionate de comparaţia cu nivelul redus al salariilor în urmă cu un an şi de creşterea şomajului în rândul angajaţilor cu salarii scăzute. Câştigurile totale, excluzând bonusurile, au înregistrat un avans anual de 6% în perioada mai - iulie 2021.

Guvernul speră ca economia, care s-a contractat cu aproape 10% în 2020, să se redreseze semnificativ, în urma atenuării restricţiilor, după rapida campanie de vaccinare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite