Preşedintele indian al Grupului Tata, Ratan Tata, este cunoscut pentru simplitatea sa. El a fost filmat într-una dintre cele mai ieftine maşini din lume. Modelul Nano a fost scos la vânzare cu 1.979 de dolari, relatează BBC.
Ratan Tata deţine Grupul Tata, care produce modelul Nano. Dar grupul deţine, de asemenea, producătorul auto de lux Jaguar Land Rover. Nano a fost proiectul său de suflet, pentru că a fost conceput ca o maşină pe care să şi-o permită şi indienii cu venituri mici.
Nano a fost lansat în 2009, modelul de bază costând doar 100.000 de rupii (1.979 dolari). Dar după succesul şi euforia iniţiale, marca a început să piardă teren în faţa altor producători din cauza unor probleme legate de producţie şi marketing. Producţia a fost întreruptă după 10 ani.
Apariţia magnatului de 84 de ani la hotelul de lux Taj în micuţa maşină şi fără agenţi de securitate a făcut furori pe internet, după ce o înregistrare video a apărut pe reţelele sociale.
Ratan Tata arrives at Taj Mumbai in a Nano sitting in front seat with his driver. No security either. Exemplary simplicity personified. 💯👏🏾 pic.twitter.com/XAbyLLoCpt
— Maya (@Sharanyashettyy) May 17, 2022
Utilizatorii i-au lăudat alegerea şi au spus că este vorba despre „o lecţie de simplicitate”. Alţii au spus că Ratan Tata este „o legendă”.
„Ratan Tata cucereşte din nou inimile tuturor”, a scris un alt utilizator.
Miliardarul a scris recent pe o reţea socială despre modelul Nano şi a povestit de ce această maşină este ceva special pentru el.
Pe de altă parte, în ultima vreme au apărut relatări care sugerează că grupul Tata plănuieşte să relanseze Nano, dar de data aceasta ca maşină electrică. Multe firme au încercat să intre pe piaţa în creştere a maşinilor electrice, dar experţii spun că India trebuie să investească masiv în staţii de încărcare şi managementul lanţului de aprovizionare pentru a face din maşinile electrice o opţiune viabilă pentru producătorii de maşini.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
6 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
El a fost filmat conducând una dintre cele mai ieftine maşini din lume. FALS...nu el era la volan. Valoarea articolului este pe masura veridicitatii informatiei.
Afro a lovit din nou :)))
Diminutivul rezidă din sufix,Dita nu Afro !
mihai radu Regret dar nu m-am prins.
Mai adaugă cheag !
Vezi toate comentariile (6)