Multinaţionalele, obligate să publice profitul din fiecare ţară. Propunerea bate pasul pe loc la nivelul UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
impozit profit date multinationale

Deputaţii europeni îndeamnă statele UE să cadă de acord asupra regulilor care să oblige multinaţionalele să îşi dezvăluie public profitul şi impozitul plătit în fiecare ţară.

O propunere din 2016 a Comisiei Europene privind publicarea informaţiilor legate de impozitele plătite în fiecare ţară de către întreprinderile mari a înregistrat puţine progrese în cadrul Consiliului. Parlamentul şi-a dat acordul asupra propriei poziţii în iulie 2017 şi aşteaptă de atunci să înceapă negocierile cu celălalt co-legislator al UE.

Propunerea vizează marile companii multinaţionale cu o cifră de afaceri la nivel mondial de cel puţin 750 de milioane de euro. Regulile ar introduce o cerinţă pentru ca aceste companii să facă publice informaţii despre cât au câştigat şi cât impozit au plătit în fiecare ţară UE.

UE a adoptat deja legi care obligă companiile să furnizeze astfel de informaţii autorităţilor fiscale naţionale, însă eurodeputaţii susţin că publicarea informaţiilor ar stimula transparenţa şi ar descuraja companiile să transfere profiturile pe care le-au obţinut în întreaga lume către regimuri cu impozite mici în încercarea de a evita impozitarea echitabilă.

În cadrul unei dezbateri în plen, pe 22 octombrie, eurodeputaţii au insistat că publicul are dreptul să ştie mai multe despre impozitarea multinaţionalelor. Evelyn Regner (S&D, Germania) a declarat: „De multe ori, aceste companii foarte mari nu plătesc impozit cât ar trebui, creează sisteme fictive, astfel încât să-şi poată reduce sarcina fiscală. Companiile au datoria faţă de cetăţeni să spună clar unde şi cât au plătit impozit.”

„Este o modalitate de a clarifica evitarea plăţii impozitelor”, a declarat Othmar Karas (PPE, Austria). Dumnealui a subliniat faptul că UE a introdus raportări publice în fiecare ţară, iar acest lucru a avut succes. „De ce să nu continuăm cu multinaţionalele? Ce încercăm să ascundem?”, a întrebat dumnealui.

Alţi deputaţi au susţinut că lipsa de transparenţă a modului în care îşi plătesc impozitele multinaţionalele afectează firmele mici. „Această [propunere] nu este benefică numai pentru autorităţile fiscale, ci şi pentru întreprinderile locale, multe dintre ele IMM-uri, care concurează acasă împotriva unor astfel de companii, însă nu au avantajul de a-şi putea plăti cheltuielile fiscale în mai multe jurisdicţii”, a spus Ondřej Kovařík (Renew Europe, Cehia).

Cu toate acestea, statelor membre le-a fost greu să se pună de acord asupra unei poziţii. Ministrul finlandez pentru afacerile europene, Tytti Tuppurainen, care a vorbit în numele actualei preşedinţii a Consiliului UE, i-a asigurat pe eurodeputaţi că lucrările au avansat şi că sunt prevăzute în continuare mai multe şedinţe, dar a adăugat că „în Consiliu, vom avea probabil nevoie de mai mult timp pentru a ne clarifica poziţia”.

Consiliul pune la îndoială baza legală a propunerii Comisiei, care este justificarea acţiunii UE şi ar avea un impact asupra modului în care ar fi luată decizia. Comisia a clasificat-o ca pe o problemă de piaţă unică, lucru care ar impune Parlamentului şi Consiliului să convină asupra textului în cadrul procedurii legislative obişnuite, în timp ce serviciul juridic al Consiliului susţine că este vorba de domeniul impozitării, în acest caz decizia necesitând unanimitate în Consiliu, în timp ce Parlamentul ar fi doar consultat.

Deputaţii europeni au criticat eşecul Consiliului în a acţiona. Sven Giegold (Verzi/ALE, Germania) a spus: „Faptul că există paradisuri fiscale în care sfârşesc banii pentru impozite este de neînţeles pentru mulţi europeni... De trei ani există o propunere în ceea ce priveşte transparenţa. Guvernele stau în calea impozitării corecte şi a concurenţei loiale.”

Parlamentul a votat o rezoluţie în acest sens pe 24 octombrie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite