O companie din Ungaria plăteşte în locul Rusiei datoria către Ucraina pentru reluarea livrărilor de petrol către Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Profimedia
FOTO Profimedia

Mol, cea mai mare companie de rafinare din Ungaria, a anunţat miercuri că a plătit ea tarifele de tranzit datorate de Rusia Ucrainei, pentru a soluţiona o dispută care a condus la întreruperea livrărilor de petrol prin conducta Drujba, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Mol a precizat că atât Ucraina cât şi Rusia au acceptat decizia sa de a interveni şi a achita tarifele de tranzit.

"Mol a derulat negocieri cu părţile rusă şi ucraineană cu privire la reluarea transportului de petrol prin conducta Drujba", a informat compania ungară într-un comunicat de presă, adăugând că a "transferat sumele datorate pentru utilizarea secţiunii din Ucraina" a conductei Drujba.

Marţi, Ucraina a suspendat livrările de petrol rusesc spre trei ţări europene (Ungaria, Cehia şi Slovacia) prin conducta Drujba, după ce grupul rus Transneft nu a putut plăti drepturile de tranzit pentru luna august datorate operatorului ucrainean UkrTransNafta. În consecinţă, UkrTransNafta "a încetat să mai furnizeze servicii de transport de petrol via teritoriul ucrainean, începând cu data de 4 august", a precizat Transneft.

Contractul existent între Transneft şi UkrTransNafta prevede plata în avans a totalităţii tarifelor de tranzit pentru petrolul rusesc care trece prin secţiunea din Ucraina a conductei Drujba. Transneft a explicat că a plătit drepturile de tranzit pentru luna august către operatorul ucrainean UkrTransNafta în data de 22 iulie, însă banii au fost returnaţi în data de 28 iulie deoarece plata nu a fost procesată. Banca rusească Gazprombank, care a intermediat tranzacţia, a explicat că banii au fost returnaţi din cauza restricţiilor impuse de Uniunea Europeană.

"Asumându-şi plata tarifelor, Mol poate oferi o soluţionare rapidă a disputei. Partea ucraineană a promis că ca relua transportul de petrol în decurs de câteva zile", a mai informat compania ungară.

În mod normal, Rusia furnizează aproximativ 250.000 de barili pe zi via o ramură sudică a oleoductului Drujba care trece prin Ucraina şi deserveşte trei state europene fără acces la mare, Ungaria, Slovacia şi Cehia.

În luna iunie, Uniunea Europeană a adoptat un embargou progresiv cu privire la petrolul rusesc, care prevede în special oprirea importurilor de petrol rusesc prin intermediul navelor în decursul următoarelor şase luni. În schimb, aprovizionarea cu petrol rusesc via oleoductul Drujba a fost autorizată să continue "temporar", o concesie acordată premierului ungar Viktor Orban, a cărui ţară depinde în proporţie de 65% de petrolul rusesc ieftin.

Citeşte şi: 

Ungurii cumpără ieftin ţiţei rusesc şi vând carburanţi scumpi în România

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite