Business Internaţional

articolul anterior articolul urmator

Preţul gazelor continuă să scadă pe burse

0
27 May 2022 14:07:36
Autor: Afrodita Cicovschi

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au continuat să scadă vineri, îndreptându-se spre a treia săptămână de declin consecutiv, în urma diminuării temerilor privind întreruperea livrărilor din Rusia, transmite Bloomberg.

La bursa de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna iulie afişau vineri dimineaţa o scădere de 3%, până la 87,71 de euro pentru un Megawatt-oră, în timp ce la contractele cu livrare în luna iunie, care expiră luni, se înregistra un declin de 3,8%, după un recul de 2,4% joi.
 
Traderii se aşteaptă ca livrările de gaze din Rusia să rămână stabile vineri, chiar dacă fluxul prin Ucraina rămâne redus din cauza războiului.
 
În 27 aprilie, Gazprom a oprit complet livrările de gaze naturale în Polonia şi Bulgaria, în absenţa plăţilor în ruble de la cele două ţări. De atunci, temerile privind modul în care companiile din UE pot plăti pentru livrările de gaze ruseşti fără a încălca sancţiunile impuse Rusiei de blocul comunitar s-au atenuat. Companiile din UE au găsit metode de a îndeplini cerinţele Moscovei fără a încălca sancţiunile.
 
Europa a majorat importurile de gaze naturale lichefiate (GNL) pentru a face faţă reducerii livrărilor ruseşti. Pe continent, aprovizionarea cu gaze de la terminalele de import a atins cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările