Business Internaţional

articolul anterior articolul urmator

Preţul locuinţelor din Europa a crescut accelerat. Ce măsuri au fost obligate autorităţile să ia

5
10 May 2021 18:50:02
Autor: Melania Agiu
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Preţul proprietăţilor imobiliare din mai multe metropole europene a crescut accelerat, în ultimul an, în ciuda efectelor pandemiei asupra economiilor, care au generat comparaţii cu criza financiară din 2008, transmite Reuters.

Potrivit sursei citate, cererea venită din partea celor care lucrează de acasă a contribuit la creşterea preţurilor iar stimulentele fiscale şi monetare fără precedent, destinate să menţină economiile pe linia de plutire, nu au făcut decât să „arunce gaz pe foc”.
 
Luna trecută, preţul caselor din Marea Britanie a înregistrat cea mai puternică creştere din ultimii 17 ani. În Berlin, preţurile au crescut cu 11% în ultimul an, arată datele Global Property Guide, un portal specializat pe preţurile proprietăţilor rezidenţiale, potrivit Agerpres.
 
Astfel, în locul fostului aeroport Tegel, închis în luna noiembrie a anului trecut, autorităţile din Berlin intenţionează să construiască peste 5.000 de apartamente. În paralel, decidenţii din Berlin caută o modalitate prin care să poată construi locuinţe sociale pe terenul fostului aeroport Tempelhof din centrul capitalei Germaniei.
 
„Pe termen mediu, avem nevoie de 200.000 de noi apartamente", susţine Sebastian Scheel, senator pentru dezvoltare urbană şi locuinţe în cadrul Primăriei Berlinului, adăugând că jumătate dintre aceste apartamente ar trebui construite de sectorul public şi subvenţionate în conformitate cu prevederile privind locuinţele sociale.
 
Creşterea chiriilor este o mare problemă pentru berlinezi, în condiţiile în care doar 17,4% dintre locuitorii Berlinului deţin propria casă sau apartament. 
 
La nivelul întregii Germanii, aproximativ jumătate din populaţia ţării stă în chirie şi este expusă la creşterea chiriilor. În condiţiile în care în septembrie vor avea loc alegeri parlamentare în Germania, politicienii se înghesuie să demonstreze alegătorilor cum vor rezolva problema locuinţelor, promiţând o combinaţie între noi locuinţe sociale, mai multe terenuri unde să poată fi construite locuinţe şi noi prevederi cu privire la limitarea creşterilor excesive ale chiriilor. Însă o soluţie rapidă este puţin probabilă.
 
Totodată, guvernul suedez vrea să închidă aeroportul Bromma, din vestul capitalei Stockholm, pentru ca pe acest teren să fie construite aproximativ 30.000 de noi locuinţe, reducând astfel un deficit de spaţii de locuit care a provocat o creştere explozivă a preţului locuinţelor în capitala Suediei.
 
Stockholm, Luxemburg, Moscova şi Bratislava au înregistrat toate creşteri de două cifre ale preţului locuinţelor în ultimele 12 luni şi doar în câteva oraşe, precum Madridul, preţurile au scăzut.
 
Potrivit analiştilor băncii elveţiene UBS, oraşele München, Frankfurt, Amsterdam, Paris şi Zurich sunt cele mai expuse la riscul unei bule speculative pe piaţa imobiliară. În patru din cele 12 metropole europene incluse de UBS în indexul său Global Real Estate Bubble Index, preţurile la locuinţe sunt supraevaluate şi doar în Varşovia, Milano şi Madrid, preţurile sunt la un nivel rezonabil.
 
„Pe termen scurt, singura soluţie pentru oameni este să se împrumute din ce în ce mai mult şi asta este o sursă de îngrijorare nu doar pentru indivizi dar şi pentru societate ca întreg", subliniază guvernatorul Băncii Centrale a Suediei, Stefan Ingves.
 
Recent, Banca Centrală a Finlandei a tras un semnal de alarmă cu privire la gradul de îndatorare al gospodăriilor, adăugându-se astfel avertismentelor venite de la Banca Centrală a Suediei şi de la alte autorităţi europene cu privire la riscurile la adresa sistemului financiar.
 
Banca Centrală Europeană a recunoscut că există bule speculative în unele zone dar susţine că nu există un risc sistemic de supraevaluare în sectorul locuinţelor. 
 
De asemenea, BCE a cerut organismelor locale de reglementare să ia măsuri pentru a răspunde acestor bule speculative deoarece politica monetară aplicabilă pentru întreaga zonă euro nu este adecvată pentru a răspunde unor probleme la nivel local.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

geminy alecs
10.05.2021, 19:12:10

tarile vestice dau locuinte gratis "migrantilor" si "refugiatilor" (practic invaziei islamice pusa la cale pentru a subjuga europa si a distruge populatia alba) si cei care raman pe strazi sunt proprii cetateni.

-6 (10 voturi)
Valahu Duios Manglea
10.05.2021, 19:49:43

Cauza primordiala a tuturor acestor necazuri este inmultirea accelerata a populatiei in Europa de Vest sustinuta artificial prin tot felul de subventii si alocatii date de stat familiilor cu copii. Multi au ajuns sa traiasca rezonabil din alocatiile copiilor+ ajutor social+ ajutor chirie+alte subventii pentru cei ce ocolesc munca. Normal ca populatia se inmulteste mai rapid decat e in stare ea insasi sa si asigure un standard de viata rezonabil si suficiente locuinte. Taiati alocatiile si subventiile pentru copii si vedeti ce jale e in Vestul Europei, 3 sferturi din populatie intra per direct in starea de boschetari.

-12 (14 voturi)
ADani
10.05.2021, 23:01:06

E adevarat, exista sute de mii de profitori care sug bani moca de la statul german.Insa cresterea preturilor imobilelor (ca orice crestere de preturi) este urmarea cresterii masei monetare sidistorsionarea pietei creditului de catre bancile nationale, prin tiparirea de moneda si scaderea artificiala a dobanzilor.

-9 (11 voturi)
Maximilian Musat
10.05.2021, 19:54:04

Nu a crescut nimic !!! este o mare minciuna,am verificat constructiile noi in paris,Bruxel si Amsterdam !!! Sunt zone unde magnatii mondiali au facut locuinte "la comanda" purificatoare de aer, dubla incalzire,piscine interioare etc,dar mizeriile care sunt vandute in Romania in special Bucuresti si Cluj,ce au in spate politicieni ce vor sa-si spele banii si agentii apartinand celor ce au furat treizeci de ani nu se compara !!! majoritatea apartamentelor din vest raman goale,fiind ocazional ocupate de bogatii proprietari! Nu amagiti tinerii sa se indatoreze la banci pentru cutii din beton !!!

+4 (6 voturi)
Regina Transvaal
11.05.2021, 07:52:28

Adeptii profetului pedofil obtin locuinte subventionate de statele occidentale si traiesc asa cum mentiona cineva mai sus din ajutoarele sociale si alocatiile pt.copii.Albii autohtoni care ramin fara surse de venit,ajung sa doarma in strada.

-8 (8 voturi)
Modifică Setările