Preţul petrolului, la cel mai ridicat nivel din 2016. Deprecierea dolarului şi scăderea producţiei în SUA, principalii factori de creştere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri, preţurile petrolului au înregistrat maximele anului 2016, iar ţiţeiul Brent ar putea avea cea mai mare creştere lunară a cotaţiei din ultimii şapte ani în aprilie, pe fondul deprecierii dolarului şi al scăderii producţiei din SUA, notează News.ro

Avansul a fost limitat de perspectiva creşterii producţiei în Orientul Mijlociu, dar încrederea investitorilor a contribuit la avansul cotaţiilor, care sunt cu aproape 80% peste minimele ultimilor 12 ani atinse în ianuarie.

Preţul petrolului Brent a urcat cu 21 de cenţi faţă de închiderea de joi a tranzacţiilor, la 48,35 dolari pe baril.

Cotaţia petrolului de referinţă pe piaţa americană a avansat cu 45 de cenţi, la 56,48 dolari pe baril. Ambele contracte au atins cel mai ridicat nivel din 2016.

Banca de investiţii Jeffries a apreciat vineri că piaţa devine mai echilibrată, iar cererea ar putea depăşi oferta în a doua jumătate a anului.

Deutsche Bank consideră însă că posiblitatea de creştere a producţiei OPEC, datorită majorării livrărilor de către Iran şi după blocajele care au avut loc în Irak, Nigeria şi Emiratele Arabe Unite, ar putea limita avansul preţurilor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite