Producţia de carne falsă şi lapte fals, susţinută financiar de doi dintre miliardarii lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
carne-falsa-lapte-fals-fungi-Nature_s-Fynd-Foods.jpg

În timp ce cumpărătorii încep să fie atraşi de burgerii din carne ”falsă”, care arată, se prepară şi are acelaşi gust cu carnea adevărată, un startup susţinut de Jeff Bezos şi Bill Gates extrage proteine din fungi, ca ingrediente primare pentru a crea alimente care înlocuiesc carnea.

Compania Nature’s Fynd, din Chicago, a atras o finanţare de 158 de milioane de dolari de la investitori care îi includ pe Bezos, Gates şi Al Gore, scrie CNBC.

Chiftelele şi hamburgerii fără carne pentru micul dejun, crema de brânză fără lactate şi iaurtul şi nuggeturile fără pui ale companiei vor ajunge pe rafturile magazinelor mai târziu în acest an.

Sectorul alimentelor alternative a consemnat o creştere explozivă în 2020, cu un avans al vânzărilor americane cu amănuntul de 27%, aducând valoarea totală a pieţei la 7 miliarde de dolari, potrivit datelor Plant-Based Foods Association (PBFA), un grup comercial care reuneşte peste 200 de companii.

Între timp, livrările de produse cu proteine alternative ale distribuitorilor către restaurante au avansat în aprilie cu 60% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit firmei de cercetare NPD Group.

Efectul dezvoltării acestei industrii este ilustrat de companiile Beyond Meat şi Impossible Foods, ale căror produse - burgeri, produse din pui şi cârnaţi din carne alternativă – au perturbat industria producătoare de alimente din SUA, de 733 de miliarde de dolari.

Acest fapt a determinat Tuson Foods, Purdue, Hormel, Cargill şi alţi producători tradiţionali de carne să lanseze propriile produse din această categorie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite