Raport: Marile corporaţii americane au ascuns în paradisuri fiscale 1.400 miliarde de dolari. Cum evită marile companii plata taxelor prin offshore-uri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai mari 50 de companii americane, între care Apple şi Walmart, au ascuns în paradisuri fiscale 1.400 de miliarde de dolari, chiar dacă unele dintre acestea, precum General Electric, au beneficiat de susţinere financiară din fonduri publice, se arată într-un raport realizat de organizaţia Oxfam, citat de The Guardian.

Potrivit Oxfam, documentele Panama Papers demonstrează că paradisurile fiscale nu trebuie să fie reformate ci să fie scoase în afara legii, scrie News.ro.

Suma de 1.400 de miliarde de dolari este mai mare decât economiile Rusiei, Coreei de Sud şi Spaniei şi este păstrată într-o reţea opacă şi secretă de 1.608 de subsidiare offshore.

Analiza organizaţiei de caritate a afacerilor celor mai mari 50 de companii americane mari vine pe fondul interesului intens provocat de paradisurile fiscale.

Raportul, intitulat Broken at the Top, este o nouă dovadă a „abuzului sistematic masiv“ al sistemului fiscal global.

Apple, Google, Microsoft, în top

Gigantul Apple, cea mai mare companie din lume, se află în fruntea topului, cu circa 181 de miliarde de dolari păstraţi offshore în trei subsidiare.

Grupul General Electric, care a primit sprijin din fonduri publice în valoare de 28 de miliarde de dolari, se află pe locul al doilea, cu 119 miliarde de dolari, aflaţi în 118 subsidiare din paradisuri fiscale.

Pe locul al treilea se află Microsoft, cu 108 miliarde de dolari. În top 10 în care semai află şi grupul farmaceutic Pfizer, Alphabet - compania mamă a Google, şi Exxon Mobil - cea mai mare companie petrolieră care nu este deţinută de un stat producător de ţiţei.

Suma este mai mare decât impozitele de 1.000 de miliarde de dolari plătite de cele mai mari 50 de companii americane în perioada 2008-2014.

Organizaţia Oxfam mai subliniază faptul că aceste companii au beneficiat, în total, de 11.200 de miliarde de dolari sub formă de împrumuturi federale, programe de salvare şi garanţii pentru împrumuturi, în aceeaşi perioadă.

Paradisurile fiscale au ajutat companiile să îşi reducă masiv taxele plătite

Pe ansamblu, paradisurile fiscale au permis companiilor americane săşi reducă impozitul pe profit de la un nivel de 35% la o medie de 26,5%, pentru perioada 2008-2014.

Companiile au avut astfel capacitatea să cheltuiască sume de ordinul miliardelor de dolari pentru „o armată“ de lobbyşti care să ceară sprijin mai mare din partea statului, sub formă de împrumuturi, programe de salvare şi garanţii, din banii contribuabililor.

Cele mai mari 50 de companii americane au cheltuit 2,6 miliarde de dolari în intervalul 2008-2014 pentru acţiuni de lobby pe lângă guvernul SUA, potrivit Oxfam.

Potrivit estimărilor organizaţiei, practicile companiilor americane de evitare a plăţii impozitelor costă economia SUA circa 111 miliarde de dolari pe an şi amplifică decalajele de avere la nivel global, prin atragerea a 100 de miliarde de dolari din cele mai sărace ţări.

Oxfam dă ca ca exemplu teritorii britanice precum Bermuda, pentru popularitatea lor în rândul companiilor americane care vor să îşi reducă facturile fiscale.

În 2012, companiile americane au raportat profituri de 80 de miliarde de dolari în Bermuda, peste profiturile lor combinate obţinute în Japonia, China, Germania şi Franţa, patru dintre cele mai mari cinci economii ale lumii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite