Recesiunea, confirmată la nivel mondial. Ce ţară va pierde cel mai mult

FOTO Shutterstock

Primul trimestru al anului 2020 a adus cea mai accentuată contracţie a comerţului cu mărfuri din 2009 până în prezent, fiind doar prima parte a poveştii. Indicele Trade  Momentum dezvoltat intern de catre Allianz indică faptul că trimestrul 2 poate avea o contracţie chiar şi mai puternică.

Într-adevăr, luna aprilie ar putea înregistra o scădere de -13% în acest an faţă de anul 2019, consideră specialiştii în analiza pe care o redăm integral mai jos.

Comerţul mondial per ansamblu  s-a contractat  cu -2,5% trimestrul acesta, faţă de acelaşi trimestru al anului trecut,  în luna martie înregistrandu-se o a treia cifră negativă (-1,4% faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi o scădere de -4,3% anual). 

În martie, exporturile Chinei şi-au revenit,  crescând cu + 12,4% faţă de aceeaşi lună a anului 2019 (+ 2,3% anual) pe măsură ce economia a fost repornită, în timp ce zona euro a suferit cea mai mare lovitură, o scădere de -7,7% faţă de aceeaşi lună a anului trecut (-10% anual), întrucât au fost afectate marile economii. Ne aşteptăm ca în al doilea trimestru să se ajungă la nivelul cel mai de jos, jumătate din PIB-ul global fiind sub influenţa măsurilor de urgenţă în aprilie, iar exporturile chineze fiind direct influenţate de căderea cererii. 

Preţurile mărfurilor la nivel mondial exprimate în USD s-au contractat şi mai mult în luna martie (înregistrând o scădere de -3.6% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019), cifra trimestrului 1 înregistrând o scădere de -6.2%. Acesta este rezultatul şocului preţului petrolului şi al scăderii globale a preţurilor materiilor prime pe măsura ce China şi apoi Europa au încetinit  cererea de mărfuri, timp în care dolarul s-a apreciat în mod semnificativ. Pentru exportatori, efectul asupra preţurilor ar trebui să agraveze şocul asupra cererii, afectând  veniturile din export.

Totuşi, această imagine ignoră  comerţul cu servicii, care a cunoscut probabil o scădere şi mai puternică, de două cifre, în primul trimestru, din cauza prăbuşirii  serviciilor în turism şi transport din întreaga lume. Comerţul cu servicii ar trebui să îşi revină  într-o perioadă mai lungă de timp, deoarece restricţiile de transport şi de călătorie rămân în vigoare chiar şi atunci când se  elimina restricţiile interne. Din acest motiv, nu ne aşteptăm ca, până la sfârşitul acestui an, comerţul mondial cu bunuri şi servicii să depăşească 90 % din nivelul anterior crizei.

Ce înseamnă acest lucru pentru companii

În 2020, ne aşteptăm ca sectorul energetic să fie cel mai grav afectat (o scădere de -433 miliarde de dolari pentru  exporturi), urmat de metale ( -420 miliarde de dolari) şi de servicii de transport legate de producătorii de automobile (-270 miliarde de dolari). În timp ce utilajele şi echipamentele, industria textilă şi furnizorii pentru industria automobile vor pierde mai puţin în valoare absolută, valoarea exporturilor lor va scădea cu peste 15%. Singurele sectoare neafectate ar trebui să fie sectoarele software şi cele de servicii IT (+51 miliarde de dolari obţinuţi din export) şi produsele farmaceutice (+27 miliarde de dolari).

Cotaţiile  pieţei bursiere  încorporează, de asemenea, daunele semnificative din sectoarele pe care le-am identificat: de la începutul anului, indicele MSCI Energy a pierdut -37% din valoarea sa, sectorul auto -18%, cel de transport -16% şi metale şi minerit -11%, în timp ce indicele Global MSCI a pierdut -12%. Acţiunile din sectorul bancar au scăzut sever cu  -39%.

Ce ţară va pierde cel mai mult

Anul acesta, aproape nimeni nu va înregistra câştiguri la export în comparaţie cu 2019. Cel mai grav afectate ţări în ceea ce priveşte valoarea totală a pierderilor la export sunt, deloc surprinzător, cei mai mari exportatori: China (-275 miliarde de dolari), Statele Unite (-246 miliarde de dolari) şi Germania (-239 miliarde de dolari).

Clasificăm ţările în funcţie de pierderile la export în valoare absolută şi în funcţie de cota lor din totalul exporturilor in 2019. Ţările care ar putea înregistra pierderi mari la exporturi în valoare absolută şi ca parte din totalul exporturilor lor sunt: Rusia, Regatul Unit, Mexic, Spania, Emiratele Arabe, Belgia şi Arabia Saudită.

Ce se întâmplă în România

România nu apare în tabelul „Variaţia exporturilor totale pe ţări” nefiind însă nici în topul celor mai mari exportatori. Adepţii unor convingeri populiste ar putea chiar sugera că performanţa în cazul unei ţări care a „sfidat” scăderea din primul trimestru a economiei Uniunii Europene înregistrând aproape în oglindă o creştere de 2.7%, s-ar putea replica şi în al doilea trimestru.

Reversul aşteptat pentru aprilie (ca şi lună plină în materie de impact al stării de urgenţă) şi parţial pentru luna mai pare însă să fi fost deja anunţat din primul trimestru. Importurile s-au dovedit mult mai inelastice la măsurile restrictive aplicate economiei începând cu luna martie, scăzând cu doar 1.8% în timp ce exporturile s-au prăbuşit cu 11.3%. De altfel, la nivelul întregului trimestru 1, exporturile au pierdut 2.6% în timp ce importurile au urcat uşor cu 1,3%, adâncind deficitul comercial deja existent.

Desigur, scăderea abruptă din luna aprilie care ar fi după toate aşteptările de ordinul a doua cifre ar trebui să se manifeste prin scăderi similare atât la nivelul exporturilor cât şi al importurilor.

Fiind totuşi o ţară cu o diversificare mai redusă a economiei în sectorul de servicii, impactul asupra României deşi major nu ar trebui să se situeze chiar în chenarul de ţări cel mai grav afectate. Reluarea pruducţiei de maşini la începutul lunii mai chiar dacă este un semnal pozitiv menţine gradul de incertitudine asupra evoluţiei exporturilor în  2020. Scăderea chiar şi de 2% a exporturilor din primul trimestru pentru segmentul maşini şi echipamente pentru transport este îngrijorătoare atât din perspectiva cererii în scădere pronunţată cât şi al ponderii uriaşe de 48% în total exporturi.    

Măsurile protecţioniste vor perturba lanţurile de aprovizionare

În sfârşit, întorcându-ne la situaţia globală, măsurile protecţioniste pe termen scurt privind bunurile medicale, reapariţia discursurilor de patriotism economic şi a poziţiilor politice de relocalizare ar putea perturba lanţurile de aprovizionare în faza de redresare şi ar putea încetini reluarea activităţii în al doilea semestru. În timp ce China a lovit recent exporturile de orz australiene cu un tarif vamal de 80%, zvonurile despre tarifele la importurile din China ale Statelor Unite  cresc, deoarece acuzaţiile asupra rolului jucat de Beijing în criza Covid-19 se intensifică.

Tachinările comerciale pe termen scurt ar putea diminua încrederea,  creând confuzie în pieţe şi  încetinind ciclul investiţional. Istoricii în economie au demonstrat că marea depresiune economică din anii ”30 a fost probabil agravată de adoptarea unor politici comerciale restrictive. Ca şi în 2019, conflictul comercial SUA-China şi recesiunea producţiei pe care a creat-o au redus peste 300  miliarde de dolari din comerţul mondial.

De asemenea, trebuie monitorizate şi schimbările de politici comerciale pe termen mediu. 

Reprezentantul comercial al Statelor Unite a aclamat sfârşitul politicii de relocare („offshoring”), în timp ce parlamentul European a declarat că „sprijină reintegrarea lanţurilor de aprovizionare în interiorul UE”. Ar putea avea sens  o mişcare generalizată de relocalizare şi decuplare de economia chineză?

În primul rând, dependenţa de producţia chineză a crescut în ultimii 20 de ani, ceea ce a făcut ca transferul activităţilor de producţie înapoi în ţara de origine  să fie cu atât mai dificilă: începând din 2004, producţia chineză a crescut, ca proporţie din producţia mondială, de peste două ori, in plus  ţările şi-au sporit dependenţa directă şi indirectă de factorii de producţie chinezi (Baldwin şi Servet, 2020).

Într-adevăr, China este un furnizor de produse intermediare pentru SUA, dar este, de asemenea, un furnizor major de piese auto catre Germania, Japonia, Mexic şi Canada. Aceste ţări, la rândul lor, utilizează produse chinezeşti atunci când produc piese şi componente auto pe care le vând producătorilor de automobile din SUA, ceea ce creează o dependenţă indirectă de China, mult mai importanta decât dependenţa directă.

În al doilea rând, transferul activităţilor de producţie nu înseamnă neapărat o reducere a riscurilor: aceasta poate însemna şi plasarea ouălelor în acelaşi coş, creând astfel un risc de pro-ciclicitate în momentul declanşării crizei. Imaginaţi-vă că toate sectoarele devin expuse fluctuaţiilor interne ale economiei.

Dacă o economie este în stare de urgenţă şi fabricile sale trebuie blocate, nu poate produce într-adevăr tot ceea ce are nevoie la nivel local.

În al treilea rând, nemulţumirea socială în creştere ar putea fi incompatibilă cu transferul activitatilor de producţie, deoarece aceasta ar presupune costuri ridicate ale forţei de muncă transferate consumatorilor. Deşi independenţa strategică este promovata  de factorii de decizie, creşterea preţului pentru produsele cheie de folosinţă îndelungată, cum ar fi automobilele sau articolele electronice de zi cu zi, ar putea fi nepopulare şi delicate din punct de vedere politic.

În cele din urmă, dincolo de argumentele politice, lipsesc în continuare stimulentele pentru ca întreprinderile să transfere activitatea de producţie, iar acestea ar putea costa mulţi bani publici, eventual transferaţi către contribuabili. La acest moment,  pare că există o discrepanţă între declaratiile  politice ambiţioase  şi stimulentele acordate  întreprinderilor.

Dar nu numai comerţul ar putea fi perturbat, deoarece o selectare mai judicioasa  a investiţiilor străine directe (ISD) ar putea încetini fluxurile transfrontaliere de capital. Potrivit OCDE, în ultimii ani, aproximativ 55% până la 65% din intrările de investiţii străine directe la nivel mondial au fost catre ţări ce aplică procese de monitorizare transsectorială a ISD – de două ori mai mult decât procentul de fluxuri globale de ISD care ar fi putut face obiectul unei examinări motivate de securitate pentru majoritatea anilor 1990.

Criza Covid-19 va accelera probabil această tendinţă, având în vedere că normele de control ale UE şi Regatului Unit ar putea fi mai stricte. Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare (UNCTAD) preconizează o scădere drastică a fluxurilor globale de ISD – până la 40% – în perioada 2020-2021, atingând cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii.