Renault l-a demis pe CEO-ul Thierry Bolloré

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Thierry Bolloré, directorul general al producătorului auto Renault, a fost demis vineri în urma unei decizii a consiliului de administraţie, scriu Reuters şi Financial Times. Motivul oficial nu a fost dezvăluit, însă se pare că legăturile cu fostul şef Carlos Ghosn, acuzat de fals în declaraţii financiare, i-au încheiat cariera.

Consiliul de administraţie a transmis vineri dimineaţă că „a decis să încheie mandatul domnului Thierry Bolloré ca Chief Executive Officer al Renault SA şi preşedinte al Renault cu efect imediat”. Clotilde Delbos, actualul director financiar, va prelua rolul provizoriu.

Prin această decizie, consiliul de administraţie al Renault pare să taie o altă legătură cu fostul său şef Carlos Ghosn şi să mai tempereze tensiunile în alianţa cu Nissan din Japonia.

Jean-Dominique Senard, preşedintele Renault, a refuzat să explice motivele exacte ale plecării lui Bolloré, dar a precizat că alianţa cu Nissan se află „într-o nouă etapă” şi are nevoie de „o gură de aer proaspăt”.

Senard a declarat că decizia nu a fost „personală”, adăugând că ar fi dorit ca Bolloré să demisioneze. De asemenea, el a precizat că trei membri ai consiliului format din 18 membri s-au abţinut în decizia de vineri.

Thierry Bolloré a declarat într-un interviu acordat publicaţiei franceze de afaceri Les Echos că „brutalitatea şi natura total neaşteptată a ceea ce se întâmplă sunt uluitoare”.

„Operaţional, nu văd unde este problema”, a spus fostul director general Renault, adăugând că „această «lovitură de stat» este foarte îngrijorătoare”.

Thierry Bolloré a fost privit de multă vreme ca o forţă perturbatoare de către persoane cu funcţii înalte din cadrul Nissan, unii dintre aceştia considerând că nu s-a mişcat suficient de repede pentru a-l cerceta pe Carlos Ghosn după arestarea sa din noiembrie anul trecut, sub acuzaţia de fals în declaraţii financia.

Ghosn urmează să se prezinte în instanţă anul viitor pentru a nega mai multe acuzaţii ale procurorilor japonezi, potrivit cărora şi-a umflat veniturile şi a folosit fondurile Nissan pentru câştig personal.

Statul francez, care este cel mai mare acţionar al Renault, cu o participaţie de puţin peste 15%, i-a cerut lui Jean-Dominique Senard, preşedintele Renault, să tragă o linie după epoca Ghosn.

Thierry Bolloré a fost numit adjunct al lui Ghosn la începutul anului 2018, înainte de a fi promovat ca succesor temporar în urma arestării sale. El a fost confirmat ca şef executiv alături de Senard, în ianuarie.

Unii oameni familiarizaţi cu Jean-Dominique Senard au sugerat că preşedintele Renault era îngrijorat de faptul că Thierry Bolloré a devenit un impediment în discuţiile despre cum poate avansa alianţa cu Nissan.

Nissan are un pachet de 15% fără vot la grupul francez. Renault are un pachet de 43% cu drepturi de vot la partenerul său japonez.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite