Renault va opri producţia de automobile la fabrica Flins de lîngă Paris, care va fi transformată în centru de cercetare, reciclare şi reparaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă
Foto Arhivă

Renault va opri producţia de automobile la fabrica Flins de lângă Paris, pe care o va transforma în centru de cercetare, reciclare şi de reparaţii, până în 2024, o măsură care are rolul să salveze locurile de muncă full time de la această uzină, a anunţat miercuri grupul francez, transmite Reuters.

Constructorul auto francez, care înregistrează pierderi, a arătat că intenţionează să angajeze 3.000 de persoane la această unitate care va fi reconvertită, până în 2030. În caz contract, această fabrică ar fi fost în pericol de închidere, în condiţiile în care Renault se concentrează pe modelele cele mai profitabile şi reduce cheltuielile.

”Continuarea situaţiei actuale nu mai este posibilă, trebuie să fim lucizi”, a declarat preşedintele Renault, Jean-Dominique Senard, în timpul unei conferinţe de presă online, după o întâlnire cu sindicatele la Flins, avându-l alături pe directorul general Luca De Meo.

Renault, care avea probleme legate de profitabilitate şi vânzări şi înainte de impactul pandemiei de coronavirus, a anunţat în acest an renunţarea la 4.600 de locuri în de muncă în Franţa şi un plan de economii de 2 miliarde de euro.

Sindicatele au anunţat că propunerile lor pentru păstrarea unor activităţi de asamblare de maşini au fost respinse.

Compania va continua să fabrice modelul electric Zoe la fabrica Flins până în 2024, iar în paralel va începe noile activităţi. Acestea vor include reechiparea unor maşini, cum ar fi cele utilizate în leasing, crearea unui grup care va lucra la inovaţii în domeniul bateriilor pentru automobilele electrice şi reciclarea de componente auto.

Angajaţii vor fi reconvertiţi pentru aceste activităţi, a spus De Meo, fără să ofere detalii referitoare la buget.

Între cei 3.000 de angajaţi se vor afla şi lucrători ai fabricii de la Choisy-le-Roi, unde lucrează 260 de persoane, care va fi închisă. În prezent, la Flins lucrează 2.400 de lucrări permanenţi şi circa 1.400 de angajaţi temporari. Flins ar putea lucra şi pentru alte companii, ceea ce ar crea alte locuri de muncă, a mai spus De Meo.

Potrivit Renault, fabrica Flins ar putea fi dotată pentru a reechipa 130.000 de maşini pe an, până în 2030.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite