Business Internaţional

articolul anterior articolul urmator

Rusia livrează Indiei şi Chinei cantităţi record de ţiţei

4
27 May 2022 14:15:41
Autor: Afrodita Cicovschi

Un volum record de ţiţei rusesc este încărcat în petroliere, cantităţi fără precedent urmând să ajungă în India şi China, în condiţiile în care alte state au restricţionat importurile, din cauza războiului din Ucraina, transmite Bloomberg.

Între 74 şi 79 milioane de barili de ţiţei din Rusia (membru în grupul OPEC+, compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători) s-au aflat săptămâna trecută în tranzit şi în depozite plutitoare, mai mult decât dublu faţă de nivelul de 27 milioane de barili de ţiţei în februarie, înainte de invadarea Ucrainei, arată datele analiştilor de la Kpler. Aceştia susţin că Asia a depăşit Europa, fiind pentru prima dată cel mai mare cumpărător luna trecută, iar decalajul se va adânci în mai, potrivit Agerpres.
 
Datele indică cum a fost modificat de războiul din Ucraina comerţul energetic global, în condiţiile în care Marea Britanie, SUA şi multe companii din UE au refuzat să cumpere ţiţei rusesc, forţând Moscova să caute cumpărători în Asia. India şi China au importat milioane de barili de ţiţei din Rusia, profitând de discounturile ridicate.
 
"Unii cumpărători interesaţi din Asia sunt motivaţi mai mult economic decât de o poziţie politică, SUA urmăresc cu atenţie achiziţiile Indiei de ţiţei rusesc, deci acest flux s-ar putea confrunta cu riscuri", susţine Jane Xie, de la Kpler.
 
Cantităţile combinate de ţiţei rusesc care au ajuns la principalii cumpărători din Asia - India şi China - au atins în aprilie un nivel record, în special în urma creşterii achiziţiilor din India, apreciază Xie.
 
Petrolierele fac astfel călătorii mai lungi din porturile ruseşti către Asia, în loc să meargă în Europa, în mod obişnuit o călătorie dus spre China durează aproximativ două luni.
 
La 26 mai, era transportată pe apă o cantitate de aproximativ 64,3 milioane de barili de ţiţei din Rusia, faţă de 24,7 milioane de barili de ţiţei la finalul lunii februarie, arată datele Kpler. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

wakki m
27.05.2022, 14:24:23

La prețuri record de mici

+11 (15 voturi)
Rusia + Putin = GAME OVER!
28.05.2022, 12:05:52

Record 10% din valoarea cu care o dau in UE :))

Maximilian Vladimir
28.05.2022, 08:34:09

China si India se vor dezvolta mai mult si vor deveni mai puternice, impreuna cu Rusia vor schimba ordinea mondiala, SUA din jandarmul mondial, va deveni in curand un pompier care nu mai poate stinge incendiile de pe toata planeta, fiind depasit de evenimente. Razobiul din Ucraina a fost planificat de foarte mult timp de NATO si de Rusia, dar, ma intreb au luat in calcul toate variantele. Sa nu uitam cum au plecat din Afganistant si Irak. Dupa cum se vede, Rusia si SUA devin mai bogate pe zi ce trece, rusii castiga din vanzarea de petrol si gaze, iar americanii din vanzarea de armament si gaz lichefiat. Marele perdant ala acestui razboi fiind Germania, care din cauza dezvoltarii economice fara precedent, dar si dependentei energetice de Rusia, punea in pericol Marea Britanie, care s-a grabit sa iasa din UE inainte de razboi, punand de o alianta separata, AUKUS, cu SUA, Australia, si Noua zeelanda(tot ale reginei) pentru a contracara influenta Chinei in Pacific, razboi care se apropie cu pasi mari, avand in vedere recentele decalaratii belicoase ale SUA si Chinei. Daca in Afganistan si Irak au finalizat prost razboaiele cu niste tari mici, avand in spate si tarile NATO, ma intreb cum vor face cu doua tari mari si puternice. De la distanta pare a se incerca reasezarea zonelor de influenta americane si britanice pe tot globul, insa cred ca in viitor Australia si Noua Zeelanda vor vorbi chineza.

0 (0 voturi)
wakki m
28.05.2022, 18:59:30

strașnică vodcă, frumos delir halucinogen cam așa se îmbărbătează și ăia la pervîi kanal seară de seară la fel ca bețivii în ușa cârciumii realitatea, desigur, e altă poveste cum ar fi realitatea cu dispozitivele antifurt pe niște amărâte de conserve de pește, în magazinele din rusia. Cam așa arată bogăția. Dar am și eu o întrebare: cine a zis că chinezii vor vrea să fie sau să facă nu știu ce împreună cu rusia? Poate or să vrea să fie numai cu siberia ..

+11 (11 voturi)
Modifică Setările