Seriozitatea germană în acţiune: Volkswagen spune că nu are motive pentru a da compensaţii europenilor care au cumpărat maşini cu motoare măsluite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul german Volkswagen a anunţat că nu există temei pentru a replica în Europa acelaşi program de compensaţii pe care îl oferă şoferilor din SUA afectaţi de scandalul emisiilor, respingând astfel o solicitare a comisarului european pentru Industrie, transmite Reuters.

Americanii primesc câte o mie de dolari pentru maşinile cu motoare care manipulează emisiilor. În SUA au fost vândute în jur de 600.000 de autoturisme cu probleme, însă în Europa au fost comercializate 8,5 milioane. În total, la nivel mondial nemţii cu pus în circulaţie 11 milioane de autovehicule cu motoare care trişează în privinţa emisiilor.

Constructorul german a anunţat că americanii primesc compensaţii pentru că în America de Nord încă nu a ajuns la un acord cu instituţiile de reglementare despre cum să repare maşinile, ceea ce înseamnă că şoferii de peste Ocean trebuie să aştepte mai mult până la repararea autoturismelor, potrivit sursei citate.

Numai că nici în Europa Volkswagen nu a ajuns la niciun acord. Conducerea grupului german anunţase că reparaţiile vor demara din ianuarie 2016, dar Volkswagen nici măcar nu a prezentat public planurile de reparaţii. Şoferii afectaţi nu ştiu nici acum dacă reparaţia va duce la scăderea performanţelor motorului sau la creşterea consumului de carburant.

Elzbieta Bienkowska, comisarul european pentru Industrie, i-a scris lui Matthias Mueller – directorul general al grupului Volkswagen – o scrisoare în care cerea planurile pentru reparaţii, dar şi compensaţii pentru şoferii europeni afectaţi de problemă.

„ În Europa ne concentrăm pe reparaţii şi service“, a anunţat Volkswagen într-un comunicat dat publicităţii joi, după o întâlnire dintre Mueller şi Bienkowska desfăşurată la Bruxelles. „Situaţia din SUA şi Canada nu este în mod automat comparabilă cu alte state din lume“, se mai arată în anunţ. „Astfel, această acţiune (schema de compensare – n.r.) pur şi simplu nu poate fi implementată în alte pieţe“, se mai precizează în comunicat.

Comisia Europeană a dat, la rândul său, un comunicat separat, în care subliniază din nou că a cerut grupului german să acorde „compensaţii adecvate“ consumatorilor. 


Mai puteţi citi pe Adevărul Financiar

Ne aşteaptă o nouă recesiune globală? Iată ce spun economiştii care au anticipat-o pe cea din 2008

Criza petrolului, prin stomacul rusului: consumul de alcool a scăzut în Rusia, dar a crescut cel de carne de curcan

„Era petrolului s-a terminat, urmează era tehnologiei“. Scăderea barilului de ţiţei sub 30 de dolari provoacă o gaură de 38,8 miliarde de dolari Rusiei

Planeta se „îneacă“ în petrol. Ce ţări bogate suferă cel mai mult după scăderea preţurilor

Când China strănută, economiile emergente fac pneumonie, iar SUA şi UE se gripează

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite