Business Internaţional

articolul anterior articolul urmator

Statele membre UE, reticente la ideea taxării carburanţilor. Timmermans: Vrem ca propunerea să fie măcar analizată

5
20 Jul 2021 17:13:06
Autor: Melania Agiu
Frans Timmermans, FOTO EPA-EFE
Frans Timmermans, FOTO EPA-EFE

Comisia Europeană este  „încrezătoare" în posibilitatea de a depăşi opoziţia anumitor state membre faţă de propunerea sa controversată privind scumpirea carburanţilor rutieri şi de asemenea a respins argumentul referitor la riscul unor proteste de tip „vestele galbene", informează AFP.

Potrivit sursei citate, miniştrii europeni ai Mediului, reuniţi în Slovenia, urmează să prezinte miercuri „primele observaţii” cu privire la pachetul climatic prezentat în data de 14 iulie de Executivul comunitar, în ideea de a reduce cu 55% emisiile de carbon ale UE până în 2030.
 
Printre măsurile propuse de Bruxelles se numără în special extinderea sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) la transportul rutier şi sistemele de încălzire ale clădirilor, o idee primită cu răceală de unele state membre care sunt îngrijorate de repercusiunile asupra facturilor suportate de consumatori.
 
„Cerem o evaluare obiectivă. Unii au reacţionat încă înaintea anunţului nostru, vorbind de o „sinucidere politică”. Răspunsul meu este simplu: ascultaţi proiectul nostru”, a răspunsul vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, înaintea reuniuni miniştrilor Mediului care va avea loc la castelul Brdo (centrul Sloveniei). 
 
„Se poate întâmpla ca statele membre şi Parlamentul să arunce la gunoi propunerea noastră fără măcar a o analiza. Singurul lucru pe care îl cerem este să o analizeze. Aveţi cel puţin acest minim respect”, a spus Timmermans, potrivit Agerpres, preluat de G4media.
 
Proiectul unui nou sistem separat de comercializare a certificatelor de emisii pentru distribuţia combustibililor destinaţi transportului rutier şi pentru clădiri, care ar urma să devină operaţional în 2025, are nevoie să primească aprobarea eurodeputaţilor şi a majorităţii calificate a statelor membre.
 
În condiţiile în care o eventuală scumpire a carburanţilor creşte riscul unor proteste sociale, de tip „vestele galbene” din Franţa, Comisia propune un fond alimentat de veniturile de pe piaţa carbonului pentru a ajuta gospodăriile cele mai vulnerabile.
 
Pentru a limita creşterea puternică a emisiilor poluante ale transporturilor „dacă aveţi o alternativă, vă rugăm să ne-o comunicaţi…În orice tranziţie există un preţ, întrebarea este dacă acest preţ este plătit de cei care pot să îl plătească”, a declarat Frans Timmermans, principalul promotor al noii politici verzi a Comisiei Europene.
 
„Ceea ce am propus noi permite susţinerea persoanelor ameninţate de precaritatea energetică..Nu văd cum am putea face acest lucru cu o taxă sau o reglementare”, a adăugat vicepreşedintele Comisiei Europene. „Toată lumea vorbeşte de „vestele galbene”. Există întotdeauna un risc ca populaţia să respingă propunerile, însă uneori argumentul „vestelor galbene” este folosit tocmai de cei care au un interes foarte precis de apărat. Dacă vom putea dovedi că propunerea noastră este justă şi solidară, ea are o şansă”, a concluzionat Timmermans.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

scafarlie
20.07.2021, 17:50:16

UE a luat-o pe aratura cu "Green Deal"-ul ei....si cu LGBT-ul ..si cu "refugiatii" si cu BLM-ul... Pare condusa de indivizi care actioneaza impotriva intereselor statelor europene.....cred ca sustin alte interese.....nu e greu de ghicit ale cui

-4 (12 voturi)
Edmond Wolf
20.07.2021, 18:03:43

Scumpirea carburanților generează scumpiri în lanț la toate produsele. Pensionarii și cei cu venituri sub limita unui trai decent, care au fost lăsați în viață de covid, de vaccinuri și de înghețarea pensiilor vor fi exterminați de scumpirea carburanților. Nu e nimic nou în politica de genocid a Uniunii Europene. Trăim un nazism cu bază tehnologică avansată.

-7 (13 voturi)
scafarlie
20.07.2021, 18:38:46

Nu vor fi afectati doar cei cu venituri mici...si firme mari vor fi afectate si fermierii...risca falimentul iar cresterea preturilor risca proteste si instabilitate politica....chiar state mai puternice ca Romania risca sa intre in colaps...

-2 (8 voturi)
Mihai Radulescu
20.07.2021, 19:52:52

Personaj mai gretos rar gasesti,in anii trecuti asta ne aranja cu MCV-ul.Singurul care se apropie este tot un olandez Marc Rutte.

-14 (16 voturi)
ADani
20.07.2021, 18:09:23

Retardul si prostia socialist-dirijista nu au limite: se jupoaie tot mai mullt cetateanul pe criterii 'verzi' si se dau bani unora, ca sa compenseze, tot din taxele cetatenilor! Asta e o mizerie de nedescris!

-6 (12 voturi)
Modifică Setările