Decât sărac şi bolnav, mai bine bogat şi sănătos. Un studiu arată că bogăţia adaugă nouă ani la speranţa de viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Batranete  FOTO

A fi bogat adaugă nouă ani la speranţa de viaţă, iar inegalitatea veniturilor duce la inegalitate în creştere a sănătăţii, arată un studiu.

Studiul citat de The Guardian, derulat pe perioada a 10 ani în Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, a analizat factorii social şi economici din spatele faptului că oamenii se îmbolnăvesc pe măsură ce îmbătrânesc.

„Am descoperit că inegalităţile socio-economice influenţează speranţa de viaţă sănătoasă şi sunt similare în cazul tuturor tranşelor de vârstă în Marea Britanie şi SUA, dar cel mai mare avantaj socio-economic a fost starea materială bună”, a spus Paola Zaninotto, profesor de epidemiologie şi îngrijirea sănătăţii la Colegiul Universitar din Londra, care a coordonat studiul.

Publicate marţi în Jurnalul de Gerontologie, datele ce provin de la peste 10.000 de britanici şi peste 14.800 de americani cu vârste de peste 50 de ani arată cât se pot aştepta oamenii să trăiască fără dizabilităţi şi în ce măsură acest lucru este afectat de factorii socio-economici.

Studiul arată că, deşi speranţa la viaţă este un indicator util al sănătăţii, calitatea vieţii pe măsură ce îmbătrânim este crucială pentru sănătatea noastră.

În ambele ţări, oamenii participanţi la studiu au fost împărţiţi în grupuri bazate pe averea totală a gospodăriei. Comparaţiile au fost făcute între cele mai sărace şi cele mai bogate grupuri.

Studiul ilustrează că, la 50 de ani, cei mai bogaţi bărbaţi din Marea Britanie şi Statele Unite mai trăiau încă 31 de ani sănătoşi, comparativ cu 22 şi 23 de ani, estimarea pentru cei din grupurile sărace.

Femeile din grupurile mai bogate trăiau în plus încă 33 de ani sănătoşi, comparativ cu 24,6 şi 24 de ani, cât trăiau femeile sărace din cele două ţări.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite