Tensiuni între Polonia şi partenerii europeni. Mărul discordiei, controversatele reforme ale Varşoviei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Polonia şi Uniunea Europeană au încercat luni să tempereze o dezbatere aprinsă pe tema controversatelor reforme implementate de Varşovia, vizate de o anchetă cu privire la o potenţială încălcare a statului de drept şi valorilor fundamentale ale blocului european.

Guvernul conservator polonez, învestit în noiembrie, a fost criticat extrem de dur din cauza unei serii de măsuri denunţate ca vizând să-i consolideze controlul asupra sistemului judiciar şi presei.

Disputa a creat tensiuni între Varşovia şi partenerii săi europeni, în contextul în care cele 28 de state membre UE au nevoie de unitate pentru a aborda o serie de provocări, inclusiv criza migraţiei, informează Mediafax.

Parlamentul European (PE) dezbate marţi această problemă, în prezenţa premierului polonez Beata Szydlo.

Oricine "vrea binele UE trebuie să dea dovadă de reţinere şi să se abţină de la un comportament isteric", a declarat preşedintele Uniunii Europene Donald Tusk la Bruxelles, în urma unei întâlniri cu preşedintele polonez Andrzej Duda.

Duda şi-a exprimat speranţa că "aceste emoţii care nu sunt necesare au dat în clocot în presă, iar sfera politică le va calma" şi a îndemnat la un "dialog raţional bazat pe fapte".

Anterior, Duda a apărat programul de reforme al Guvernului într-un articol publicat în The Financial Times (FT), argumentând că "democraţia şi presa liberă în Polonia nu sunt nici pe departe pe cale de dispariţie".

Tusk - un fost premier polonez - a declarat că reputaţia ţării a fost "uşor zdruncinată" după 25 de ani de democraţie.

Însă el a adăugat că nu este "foarte entuziasmat" de decizia de săptămâna trecută a Comisiei Europene (CE) de a lansa o anchetă asupra reformelor Varşoviei.

Preşedintele UE a anunţat că nu va discuta această problemă cu liderii celor 28 de state membre la următorul summit, în februarie, care se va concentra asupra negocierilor cu Marea Britanie înaintea unui referendum asupra rămânerii sau nu a acestei ţări în cadrul Uniunii.

Mulţi polonezi trăiesc şi muncesc în Marea Britanie. Duda a declarat că este în interesul Poloniei ca această ţară să rămână în UE, dar nu cu orice preţ.

Preşedintele polonez şi-a exprimat totodată opoziţia faţă de proiectul gazoductului Nord Stream 2, prin care gigantul rus Gazprom spreă să livreze gaze naturale Europei ocolind Ucraina.

Proiectul "nu are nimic de a face cu economia" şi subminează securitatea energetică a Poloniei, Slovaciei şi Ucrainei, a subliniat Duda. Germania va fi principalul beneficiar al acestui proiect.

Duda a fost primit ulterior de către secretarul general al NATO Jens Stoltenberg. Polonia urmează să găzduiască viitorul summit NATO, în iulie.

Între obiectivele Summitului NATO de la Varşovia se află o consolidare a prezenţei Alianţei Nord-Atlantice în Europa Centrală, în faţa ameninţării Rusiei, a declarat preşedintele polonez, adăugând că insistă asupra marcării acestei prezenţe drept "cât mai permanentă posibil".

Unele ţări europene s-au sismţit ameninţate de acţiunile Rusiei în Ucraina. Moscova a acuzat NATO că acţionează provocator prin intensificarea activităţilor de-a lungul flancului de est, însă Duda a argumentat că aceste măsuri sunt pur defensive.

Stoltenberg a respins sugestii ca summitul NATO să fie organizat în altă ţară, din cauza controversei pe tema reformelor poloneze. Însă el a subliniat importanţa aderării la principiile de bază ale Alianţei Nord-Atlantice.

"Valorile fundamentale ale NATO - democraţia, libertatea individuală şi statul de drept - sunt importante pentru toţi aliaţii", a subliniat Stoltenberg.   "Ele sunt cheia unităţii Alianţei", a insistat secretarul general al NATO.
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite