Business Internaţional

articolul anterior articolul urmator

UE vrea ca firmele de tehnologie să plătească pentru infrastructura de telecomunicaţii

1
13 May 2022 11:57:04
Autor: Melania Agiu
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Ţările membre ale Uniunii Europene doresc ca firmele de tehnologice precum Google şi Netflix să aloce bani pentru infrastructura de telecomunicaţii pentru a accelera introducerea tehnologiei 5G în bloc, transmite Politico. Potrivit sursei citate, impulsul vine în timp ce blocul se pregăteşte să negocieze detaliile programului său de politică digitală pentru 2030.

Consiliul, care reprezintă cele 27 de guverne ale UE, a adoptat, la data de 11 mai, poziţia cu privire la un program politic major pentru a face din Europa un lider tehnologic până în 2030.
 
Făcând aluzie la o taxă viitoare pentru utilizarea de către platformele online a infrastructurii de telecomunicaţii, capitalele UE susţin că „toţi actorii de pe piaţă care beneficiază de transformarea digitală” ar trebui să-şi asume responsabilităţile sociale şi „să aducă o contribuţie echitabilă şi proporţională la costurile bunurilor publice, serviciilor şi infrastructuri”, arată un document consultat de Politico.
 
Totuşi, ţările UE s-au presiunii din partea oficialilor francezi pentru a desemna în mod explicit „marile platforme” ca fiind responsabile pentru plata infrastructurii digitale, care făcea parte dintr-un proiect anterior consultat de Politico.
 
Sursa citată menţionează că programul de politică digitală nu creează o taxă şi nici nu specifică ceea ce este considerat o contribuţie echitabilă. Consiliul va trebui să negocieze detaliile cu Parlamentul European.
 
Cu toate acestea, există o tendinţă în creştere a oficialilor europeni  de a face ca platformele online străine să suporte o parte din povara pentru infrastructura costisitoare, care este suportată în prezent de firmele europene de telecomunicaţii precum Orange, Deutsche Telekom şi Telefónica.
 
Comisarul pentru Piaţa Internă Thierry Breton a declarat săptămâna trecută pentru ziarul francez Les Echos că UE lucrează la o lege pentru ca Big Tech să ajute la plata infrastructurii de telecomunicaţii, care ar putea fi prezentată înainte de sfârşitul anului.
 
„Există jucători care generează mult trafic care apoi le permite afacerea, dar care nu au contribuit cu adevărat la activarea acestui trafic; nu au contribuit la realizarea investiţiilor în implementarea conectivităţii”, a declarat vicepreşedintele executiv al Comisiei, Margrethe Vestager, pe 5 mai.
 
Companiile de telecomunicaţii se plâng de mai bine de un deceniu că firme precum YouTube şi Netflix profită de pe urma unei infrastructuri costisitoare, în timp ce companiile de tehnologie răspund că contribuie indirect prin plăţile abonamentului de internet ale consumatorilor de conţinut. Marile companii precum Google şi Facebook şi-au sporit, de asemenea, investiţiile în cablurile de internet submarine, conductele de informaţii digitale din lume.
 
Ca parte a Agendei de politică digitală pentru 2030, prezentată în septembrie 2021, Comisia a propus să stabilească obiective specifice pentru digitalizarea UE, inclusiv dublarea cotei producţiei de microcipuri şi asigurarea faptului că cel puţin 75% dintre companiile europene utilizează servicii cloud, big data şi inteligenţă artificială.
 
Ţările UE doresc ca toţi cetăţenii şi companiile blocului comunitar – de la Bulgaria rurală până la centrul Bruxelles-ului – să aibă acces la internet de mare viteză la preţuri accesibile până în 2030. Oraşele ar trebui să aibă, de asemenea, acces la 5G.
 
Negocierile dintre Consiliu şi Parlamentul European ar trebui să înceapă în săptămânile următoare, după ce parlamentarii vor vota modificările aduse programului de politică digitală al UE pe 17 mai.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Naso Ovid
13.05.2022, 15:37:26

decizia mi se pare stupida. daca UE isi inchipuie vreo secunda ca aceste firme nu vor transfera imediat pretul catre clientul final in abonamente. se inseala. Pe mine unul, care priatez, ma lasa rece. Problema este ca acei bani pe care companiile teleco ii primesc nu se vor intoarce in infrastructura ci in avocati si in dividende.

Modifică Setările