Ţara scoasă de Uniunea Europeană de pe lista neagră a paradisurilor fiscale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană au decis vineri să elimine Belize de pe lista neagră a paradisurilor fiscale, potrivit unui document UE consultat de Reuters şi citat de Agerpres.

Această listă a fost creată în decembrie 2017 şi a fost revizuită în martie 2019, în urma unei analize aprofundate a punerii în aplicare a angajamentelor asumate de jurisdicţiile ţărilor terţe implicate în acest proces.

„Belize a adoptat reformele necesare pentru a îmbunătăţi regimul fiscal pentru companiile internaţionale, care urma să fie implementat până la finele lui 2018”, se arată în documentul UE, adăugând că acest lucru a fost suficient pentru a fi înlăturată de pe lista neagră.

Ca urmare a deciziei de vineri, opt jurisdicţii rămân pe lista jurisdicţiilor necooperante: Fiji, Oman, Samoa, Trinidad şi Tobago, Vanuatu, Insulele Virgine Americane, Guam şi Samoa Americană.

Sistemul de „listă neagră” al UE a fost creat în 2017 ca parte a combaterii evaziunii fiscale în urma unor dezvăluiri, precum Panama Papers şi Paradise Papers, legate de utilizarea lacunelor juridice de către firme şi persoane fizice pentru a evita plata impozitelor. Experţii europeni au avut nevoie de aproape un an pentru a evalua un număr de 92 de jurisdicţii din întreaga lume pentru ca în luna decembrie 2017 miniştrii de Finanţe din statele membre ale Uniunii Europene să anunţe că au adoptat o listă neagră a paradisurilor fiscale, care atunci cuprindea 17 jurisdicţii din afara UE care nu cooperează în probleme legate de fiscalitate.

Consiliul UE va continua să revizuiască şi să actualizeze periodic această lista neagră în cursul anului 2019 şi a solicitat deja un proces mai stabil începând din 2020 (două actualizări pe an).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite