Unul dintre fondatorii Netflix dezvăluie cele opt reguli esenţiale pentru succes pe care le-a primit de la tatăl său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE
Foto EPA EFE

Marc Randolph, cofondatorul Netflix, dezvăluie lista de sfaturi pe care a primit-o de la tatăl său, atunci când a absolvit facultatea, spunând că în continuare o ţine pe oglinda din baie, scrie CNBC.

„Când aveam 21 de ani, proaspăt ieşit din facultate şi urma să-mi încep primul loc de muncă, tatăl meu mi-a oferit o listă scrisă de instrucţiuni”, scrie antreprenorul şi autorul pe LinkedIn.

Fă cu cel puţin 10% mai mult decât ţi se cere. Marc Randolph cofundatorul Netflix

Randolph, acum în vârstă de 61 de ani, mai are şi astăzi lista: „Le-am transmis copiilor mei sfaturile, iar copia originală rămâne pe oglinda din baie”,

Iată „Regulile Randolph pentru succes”:

1. Fă cu cel puţin 10% mai mult decât ţi se cere.

2. Nu prezenta niciodată, niciodată, drept adevăruri opinii despre lucruri pe care nu le cunoşti. Acest lucru necesită multă grijă şi disciplină.

3. Fii politicos şi mereu atent, atât cu cei superiori, cât şi cu cei inferiori.

4. Nu te da cu fundul de pământ, nu te plânge - rămâi la critici constructive şi serioase.

5. Nu îţi fie frică să iei decizii atunci când ai la dispoziţie adevărurile pe baza căreia să le iei.

6. Cuantificaţi, acolo unde este posibil.

7. Fii deschis, dar sceptic.

8. Fii prompt.

Sfaturile tatălui său nu l-au transformat într-un om de succes peste noapte în niciun fel. Randolph, care spune că nu a crezut niciodată că va fi un antreprenor în tehnologie, a început ca un agent imobiliar eşuat, scrie el pe blogul său: „Când aveam 23 de ani, eram foarte posibil cel mai slab agent imobiliar din New York. Lucram pentru agenţia mamei mele din Chappaqua şi nimeni nu cumpăra case. În opt luni, am făcut vânzări zero. Am închiriat un apartament”.

De acolo, a lucrat ca asistent executiv al CEO-ului unei companii de partituri muzicale.

Deşi nu era cea mai strălucitoare meserie, „învăţam mii de lucruri pe zi: ce face un CEO de la nouă la cinci. Şi ce face de la cinci până când pleacă de fapt acasă”, scrie el. „Am văzut de prima dată cum un bun CEO prioritizează sarcinile, cum se poartă în jurul angajaţilor. Şi, cel mai important, am ajuns să văd cum funcţionează o companie reală, la toate nivelurile”, spune el.

Acest lucru a contat enorm când a început afacerea Netflix la 39 de ani în 1997 şi a condus compania până în 2003.

Pe lângă respectarea regulilor pentru succes oferite de tatăl său, Randolph îi sfătuieşte pe tineri să găsească şi să înveţe de la oamenii deştepţi. „Dacă înveţi de la cei mai deştepţi oameni care să te ia în serios, vei învăţa la fiecare pas”, scrie el. „Vei învăţa limba lor specială. Vei vedea ce fac oamenii adevăraţi. Interesele tale ar putea să te surprindă. Vor evolua. Şi vei fi bine poziţionat pentru a profita de orice oportunitate pe care viaţa ţi-o va deschide”, conchide Randolph.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite