Volkswagen intenţionează să transforme fabrica de automobile Seat în centru de producţie de automobile electrice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: shutterstock
Foto: shutterstock

Volkswagen intenţionează să transforme fabrica Martorell de lângă Barcelona, unde construieşte automobilele Seat, în centru de producţie a automobilelor electrice, dacă proiectul va obţine sprijinul Comisiei Europene, transmite Reuters.

Transformarea fabricii ar putea implica producerea de celule de baterii în Spania, a afirmat directorul general al VW, Herbert Diess.

Sursa citată menţionează că, planurile companiei ar necesita construirea unei infrastructuri de încărcare rapidă a vehiculelor electrice şi de furnizare a energiei verzi, a spus acesta.

”Spania are un mare potenţial să devină un centru de mobilitate electrică în Europa. Avem nevoie de sprijinul Comisiei pentru a se întâmpla acest lucru”, a spus Diess după întâlnirea cu regele spaniol Felipe, cu premierul Pedro Sanchez şi cu ministrul Industriei Reyes Maroto Illera, în Martorell.

Divizia Seat a prezentat în timpul întâlnirii gama sa viitoare de vehicule, între care primul său automobil electric, Cupra Born, care va fi introdus pe piaţă în acest an.

VW a lansat Cupra acum trei ani, pentru a se concentra pe versiunile mai sportive ale modelelor Seat, care pot venera un venit mai mare pe maşină.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite