Volkswagen va investi aproape 44 de miliarde de euro în producţia de automobile electrice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Volkswagen anticipează că va deveni cel mai profitabil producător de automobile electrice din lume datorită unui plan în valoare de aproape 44 de miliarde de euro (50 miliarde dolari) pentru producţia de masă a vehiculelor alimentate cu baterii, a declarat vineri directorul general Herbert Diess, citat de Reuters.

Planul se referă la dezvoltarea de automobile electrice, a tehnologiei pentru vehicule autonome şi a unor noi servicii de mobilitate, până în 2023, precum şi la extinderea cooperării cu productorul auto american Ford.

Diess speră că acordul cu Ford să fie convenit până la sfârşitul acestui an, iar pentru început acesta să se concentreze pe vehiculele comerciale. Acesta a adăugat că o fuziune cu Ford nu este luată în considerare şi că nu există un plan de preluare a unei participaţii la producătorul american de automobile.

Producţia de masă a vehiculelor electrice va contribui la reducerea costurilor la nivelul actual al vehiculelor diesel, a afirmat Deiss într-o conferinţă de presă susţinută la Wolfsburg, oraşul unde se află sediul central al VW.

”Vehicule care provoacă foarte mult interes, economii mari datorită producţiei de serie, cred că vom fi cel mai profitabil producător de vehicule electrice”, a spus Diess.

Acest plan este cea mai radicală schimbare de la scandalul legat de manipularea testelor de poluare ale vehiculelor diesel, declanşat în 2015.

Volkswagen va retehnologiza trei dintre fabricile sale din Germania pentru a fabrica behicule electrice şi va căuta alianţe cu producători de baterii şi alţi constructori auto.

Grupul intenţionează să crească productivitatea fabricilor sale cu 30%, până în 2025, prin producerea mai multor vehicule de diferite branduri pe aceeaşi linie de fabricaţie. Totodată, VW va reduce ponderea cercetării şi dezvoltării la divizia auto a grupului la 6% din venituri, din 2020.

“Grupul Volkswagen trebuie să devină mai eficient, mai productiv şi mai profitabil, pentru a finanţare cheltuielile mari din viitor şi a rămâne competitiv”, a spus Deiss.

Sindicatul, care deţine jumătate din locurile din consiliul de supraveghere al VW, trebuie să aprobe planul de a crea o capacitate globală de producţie de 1 milion de vehicule electrice până în 2025, pe fondul temerilor că asamblarea acestora va necesita un număr mai mic de muncitori.

Aproximativ 436.000 de locuri de muncă din industria germană au legătură cu fabricarea de vehicule cu motoare pe benzină şi motorină.

Slujbele sunt în pericol pentru că un automobil cu motor cu combustie are 1.400 de componente în motor, sistemul de evacuare şi transmisie, în timp ce bateria şi motorul unui vehicul electric includ numai 200 de componente, potrivit analiştilor de la ING.

Conducerea VW a prezentat în această săptămâna planurile de a converti fabricile din Zwickau, Emden şi Hanovra pentru a produce vehicule electrice, oferind garantarea locurilor de muncă până în 2028.

Primul vehicul electric ID va ieşi de pe linia de producţie din Zwickau în 2019, uzina urmând să dezvolte capacitatea de producţie a vehiculelor electrice la 330.000 de unităţi. În prezent Zwickau fabrică modelele VW Golf şi Golf Estate.

Ford este interesată de platforma MEB pentru vehicule electrice a VW, cei doi producători discutând despre o alianţă pentru dezvoltarea de vehicule autonome şi electrice. VW anticipează economii semnificative datorită unei astfel de alianţe.

Directorul general al Ford, Jim Hackett, a declarat în această săptămână că producătorul auto american este deschis investiţiilor în afacerile sale cu vehicule automome, din partea unor producători auto sau alte companii, dar a avertizat că extinderea parteneriatelor cu VW ”este un dans delicat”.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite