Business Internaţional

articolul anterior articolul urmator

Von der Leyen: Gazprom nu a răspuns cererii de gaz sporite din partea UE. Energia s-a scumpit în întreaga lume, dar e „ceva specific” în Europa

2
20 Oct 2021 15:07:22
Autor: Afrodita Cicovschi

Grupul energetic rus Gazprom nu a reuşit până acum să răspundă unei cereri de gaz sporite din partea Uniunii Europene, a susţinut miercuri, la Strasbourg, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit dpa.

„Deşi Gazprom şi-a onorat contractele pe termen lung încheiate cu noi, el nu a răspuns la cererea sporită aşa cum a făcut în anii precedenţi'', a declarat Von der Leyen în faţa membrilor Parlamentului European, scrie Agerpres.
 
Întreaga lume a fost afectată de creşterea preţurilor energiei, dar a existat ''ceva specific'' în situaţia din Europa, a subliniat şefa executivului comunitar.
 
Critici ai Gazprom bănuiesc că acest grup industrial încearcă să forţeze o deschidere rapidă a proiectului controversat Nord Stream 2, despre care Rusia susţine că va soluţiona problemele de aprovizionare, dar care încă aşteaptă aprobarea autorităţilor de reglementare din Germania.
 
Creşterea preţurilor energiei se va afla pe agenda Summitului UE care va fi găzduit joi şi vineri de Bruxelles.
 
Uniunea Europeană a importat 90% din gazul pe care îl consumă, fapt care face ''vulnerabil'' blocul comunitar, a subliniat Ursula von der Leyen, care a adăugat că situaţia poate fi ameliorată prin diversificarea mai mare a surselor de energie şi prin accelerarea tranziţiei către energia nepoluantă.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

eu doar constat
20.10.2021, 17:16:35

Tot in "Adevarul" am citit o stire privind declaratia lui Putin, privind deschiderea F. Ruse de a majora livrarile de gaze imediat; trebuie doar ca tarile UE sa solicite. Cine minte? Ursula sau Volodea?

-11 (13 voturi)
Milu
20.10.2021, 17:22:53

...,,ceva specific,, în Europa.... unde sunt cei mai vestiți ,,băieți deștepți,,din lume, plus legislația UE care îi ajută ca nicăieri în lume să rotunjească milioanele la profit. ex./dacă România produce gaze sau electicitate mai ieftine, vine o firmă de apartament cu acționar majoritar în Italia, Franța, Germania, etc., le cumpără pe toate și le revinde la consumatorul casnic român, sărac și fraier... Piață liberă!... Halal Europă !...

-11 (13 voturi)
Modifică Setările