Business Internaţional

articolul anterior articolul urmator

XTB: În ciuda scandalurilor din jurul Facebook care au determinat compania să-şi schimbe numele, acţiunile au crescut cu 26,7% în acest an

1
22 Oct 2021 09:56:22
Autor: Afrodita Cicovschi

Scandalurile din jurul Facebook determină compania să îşi schimbe numele. Un anunţ în acest sens va fi făcut în zilele următoare. Decizia de rebranding este o decizie foarte dificilă pe care o companie o ia în momente critice din activitatea sa.

Cu toate acestea, preţul acţiunilor Facebook a crescut cu 26.7% anul acesta, mai puţin, însă, faţă de Alphabet care a câştigat 64.8% sau Microsoft cu 41.2%.
 
Acţionarii Facebook au avut parte de variate încercări de-a lungul ultimilor ani. Recent, compania a intrat, din nou, în centrul atenţiei din motive ce ţin de alinierea obiectivelor: acţionând drept avertizor de integritate, Frances Haugen a descris preocuparea pentru profit a Facebook care ar fi dominat considerente de ordin moral sau de interes public. Concret, compania ar fi ales să îşi păstreze modul de operare în ciuda efectelor ştiut negative, mai ales asupra populaţiei tinere, a platformei Instagram. Se aliniază astfel mesajul unei serii de semnale trase de foşti angajaţi, care au vizat în trecut influenţele politice prin utilizarea conturilor false, manipularea datelor (faimosul episod Cambridge Analytica), dizolvarea echipei de integritate civică după alegerile de anul trecut, insuficienta filtrare a discursului încărcat ("hate speech"), şi alte practici, explică Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB, casă de brokeraj listată pe Bursa de la Varşovia.
 
Coincidenţă: chiar în timp ce declaraţiile avertizorului primeau timp de emisie şi spaţiu pe paginile site-urilor de ştiri, înaintea unei apariţii în faţa Congresului, serviciile FB, inclusiv reţelele Instagram şi Whatsapp au devenit indisponibile. O lovitură, ar părea, erodând încrederea în firmă într-un moment cheie. O altă interpretare, luând în seamă strigătele nemulţumirii vehiculate în alte reţele sociale ar fi: utilizatorii şi-au dat seama cât de întrepătrunse sunt serviciile oferite de Facebook în ţesutul vieţii obişnuite a lumii conectate. Nu doar la nivel personal, ci şi de business, oferta de punere în legătură prin variate moduri de comunicare se dovedeşte un serviciu esenţial, fără de care se înregistrează pierderi, dislocări, ineficienţe. Oferit gratis, dar, de fapt, nu fără costuri. Modelul de afaceri al companiei presupune vânzarea de publicitate, cu atât mai eficientă cu cât numărul de utilizatori şi timpul petrecut pe platforme este mai mare.
 
Deşi a respins acuzaţiile şi dezvăluirile furnizate de Frances Haugen, Facebook a afirmat, prin intermediul directorului de comunicare, că e timpul pentru noi reguli pentru Internet. La nivelul administraţiei din SUA, iniţiative variate sunt în derulare. Puterea în creştere a unor nume familiare în IT a atras mai întâi atenţia grupurilor de iniţiativă, a ONG-urilor şi, ulterior, a legislativului american. În desfăşurare sunt proceduri antitrust împotriva Apple, Amazon, Facebook şi Google, multe companii fiind vizate de mai mult de o anchetă, la care se adaugă investigaţiile din Europa, Marea Britanie, India, Coreea de Sud. Pachete legislative care îngrădesc posibilitatea de a cumpăra şi elimina ulterior competitorii, manipularea propriilor magazine online pentru favorizarea propriilor produse, uşurează posibilitatea utilizatorilor de a migra la o altă platformă cu toate datele, finanţează supravegherea din resursele companiilor şi nu ale plătitorilor de taxe.
 
Vor modifica aceste iniţiative profilul economic al Facebook şi al altor nume dominante în IT?  Procedurile sunt de durată, iar rezultatele, în cazul implementării efective, ar putea avea impact asupra curbei de creştere şi peisajului competitiv, cu rezultate posibile pe termen foarte lung.
 
Va însemna dezvăluirea recentă o lovitură pentru profit, suficient de semnificativă încât să modifice parametrii de evaluare? Câtă vreme reuşeşte să convingă, să păstreze utilizatorii angajaţi în site-urile sale, petrecând timp şi vizualizând reclame, modul său de operare este asigurat. Pe termen lung, pot apărea, prin acumularea mesajelor critice, nemulţumiri care să ducă la acţiune, de la limitări ale utilizării până la căutarea de produse alternative.
 
Imaginea este importantă şi efectul de reţea, deşi o bază puternică pentru construirea de servicii profitabile, nu poate fi o fortăreaţă durabilă fără încrederea recâştigată a utilizatorilor.
 
Fiecare dezvăluire erodează încrederea acumulată, şi poate, după o perioadă, înclina balanţa spre alte iniţiative, în momentul în care ar fi disponibile.
 
Profiturile firmei au urmat o traiectorie în general ascendentă în ultimii ani, cu profituri aproape duble anul trecut faţă de 2017, în timp ce veniturile au avansat de la 40.6 mld. dolari în 2017 la 86 mld. dolari anul trecut. Profitul în primele 2 trimestre ale anului curent au depăşit aşteptările cu 0.93 şi 0.58 dolari/acţiune. Cu toate acestea, acţiunea nu a fost la fel de performantă ca alte titluri din domeniu: din vârf, până pe 20 octombrie titlurile au scăzut cu 10.8%, având totuşi un avans de 26.7% anul acesta. Alphabet a câştigat 64.8%, Microsoft, 41.2%, Apple, doar 15.3% în aceeaşi perioadă. Anumite semne de întrebare au ”muşcat” deja din valoarea de piaţă a companiei, deşi titlurile au revenit după scăderilor din perioada întreruperii de activitate.
 
E de înţeles de ce managementul caută să găsească noi motoare de creştere. Ideea unei lumi virtuale a fost sugerată deja de ani buni prin investiţiile în căşti şi software de realitate virtuală. Amploarea mizei în această direcţie e totuşi vizibilă mai recent. Noul proiect, numit Metaverse, stârneşte interes, şi vine la pachet cu o ofertă de creare de 10 mii de locuri de muncă în Europa, acolo unde în iunie a fost pornită o investigaţie, care se adaugă celei din Germania referitoare la amestecul datelor din mai multe surse. Proiectul are şi critici renumiţi: el a fost numit de fondatorul Twitter drept o distopie, amintind de o carte în care termenul a fost folosit pentru a descrie o lume virtuală controlată de corporaţii.
 
Foarte recent, o schimbare de nume şi de structură a grupului pentru Facebook a fost anunţată, detalii fiind aşteptate să sosească în zilele următoare. S-ar părea că ideea de reformulare a imaginii (rebranding) ar veni şi în urma nemulţumirilor, criticilor, iritării adunate de-a lungul anilor, de la scandalul alegerilor din SUA până la dezvăluirile cele mai proaspete. Pentru acţiunile Facebook, reuşita operaţiunii de rebranding ar fi foarte binevenită.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Alyssa Case
22.10.2021, 11:29:30

Ca sa stiti la ce dezinformare va expuneti pe acest forum, iata un raport live al postarilor antivacciniste pe forumurile Adevarul: https://telegra.ph/LIVE---Postaci-Antivaccin-Forumurile-Adevarul-10-20 Enjoy! MODERATORI: Inainte sa supendati acest cont, aruncati si voi o privire la respectivul grafic, si banati conturile evident platite pentru a dezinforma. Multumim. [daca exista nume de antivaccinisti sarguinciosi care nu se regasesc in graficul respectiv, Vocea Mantuitorului asteapta sugestii]

+6 (6 voturi)
Modifică Setările