Zbor istoric, fără întrerupere, de la New York la Sydney. Câte ore a durat şi care a fost scopul cursei Qantas VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CEO-ul Qantas, Alan Joyce, alături de echipajul Boeing-ului 787 Dreamliner, după aterizarea la Sydney Foto AFP
CEO-ul Qantas, Alan Joyce, alături de echipajul Boeing-ului 787 Dreamliner, după aterizarea la Sydney Foto AFP

Compania australiană Qantas a finalizat un zbor istoric non-stop de la New York la Sydney, cercetând impactul potenţial asupra piloţilor, echipajului şi pasagerilor a ceea ce ar fi cea mai lungă călătorie aeriană comercială din lume, scrie The Guardian.

Transportând 50 de pasageri şi echipaj, avionul Boeing 787-9 Dreamliner a ajuns în Sydney duminică dimineaţă, după o călătorie de 16.200 de kilometri, care a durat 19 ore şi 16 minute, informează publicaţia.

Directorul executiv al companiei australiene Qantas, Alan Joyce, care a participat la acest zbor, a declarat după ce a aterizat: „Acesta este un moment cu adevărat istoric pentru Qantas, un moment cu adevărat istoric pentru aviaţia australiană şi un moment cu adevărat istoric pentru aviaţia mondială.”

Cererea de călătorie cu avionul este în creştere rapidă, în special pentru distanţe foarte mari, motiv pentru care producătorii contnuă să îmbunătăţească performanţele aeronavelor. 

De altfel, Asociaţia Internaţională de Transport Aerian (IATA) se aşteaptă ca numărul mondial de pasageri anual să crească de la 4,6 miliarde în acest an la 8,2 miliarde până în 2037.

În prezent, nicio aeronavă comercială nu ar putea finaliza maratonul New York-Sydney cu o sarcină completă. Pentru a oferi avionului posibilitatea de a parcurge această distanţă fără întrerupere, Qantas a decolat cu maximum de combustibil, doar câţiva pasageri şi puţine bagaje.

Scopul a fost colectarea de date de către o echipă de cercetători care monitorizează, printre altele, iluminatul, activitatea, somnul şi modelele de consum ale pasagerilor şi nivelurile de melatonină ale echipajului. De asemenea, au urmărit undele cerebrale ale piloţilor, care au fost echipaţi pentru zbor cu dispozitive de monitorizare a creierului.

Compania aeriană intenţionează, de asemenea, să testeze un zbor fără întrerupere de la Londra la Sydney, urmând să ia o decizie în acest sens până la sfârşitul anului. Zborurile ar putea fi efectuate începând din 2022 sau 2023.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite