Boiler electric vs instant. Cum să alegi modelul potrivit nevoilor tale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Boiler electric vs instant. Ambele dispozitive au propriile avantaje şi dezavantaje
Boiler electric vs instant. Ambele dispozitive au propriile avantaje şi dezavantaje

Aveţi o casă proaspăt construită la ţară? V-aţi debranşat de la sistemul centralizat de încălzire, dar nu doriţi o centrală murală din cauza preţului mare al gazelor? Atunci înseamnă că v-aţi pus eterna întrebare de a alege între un boiler electric vs instant. „Adevărul“ vă prezintă cum să alegeţi instalaţia cea mai potrivită.

Boiler electric vs instant. Diferenţe specifice

În primul rând trebuie să vorbim despre diferenţele dintre cele două echipamente. Boilerul are un rezervor în care este menţinută apa, astfel încât aceasta este încălzită continuu pentru a putea fi folosită imediat în caz de duş sau alte nevoi. 

Pentru asta, însă, trebuie să fie mereu conectat la o priză, astfel încât senzorul să detecteze de fiecare dată atunci când apa scade sub temperatura setată şi să declanşeze apoi comanda pentru încălzirea apei. Astfel, consumul de energie este mai mare în cazul boilerului. De asemenea, acesta necesită un loc destul de mare în baie, ceea ce poate fi un inconvenient pentru unii. Avantajul este că apa caldă curge la un debit constant. Dezavantajul este că s-ar putea să te trezeşti la jumătatea duşului că rămâi fără apă caldă şi apoi trebuie să aştepţi iarăşi o oră.

Un instant electric, după cum îi spune şi numele, încălzeşte apa mult mai repede, în timp real. Nu are nevoie să funcţioneze continuu, astfel că per total s-ar putea face economii la consumul de energie electrică. Pe de altă parte, dacă un boiler poate susţine atât debitul prin robinetul de la baie, cât şi pe cel de la bucătărie, în cazul alegerii instantului este necesar să montaţi câte unul în fiecare încăpere. De asemenea, mulţi utilizatori au scris pe forumuri online că sunt dezamăgiţi de faptul că apa mai mult este călduţă, nu fierbinte. Există tot felul de posibilităţi pentru a rezolva acest lucru, precum alegerea unui dispozitiv de putere mai mare sau trucuri ad hoc precum micşorarea debitului apei, ceea ce ar duce la o încălzire mai bună. Partea proastă este că trebuie să te obişnuieşti cu un flux mai slab.

Există şi instanturi pe gaz petrolier lichefiat (GPL), ceea ce rezolvă această problemă. Acestea sunt, însă, mult mai scumpe iar la costuri se adaugă şi preţul buteliei.

Boiler electric vs instant. Exemple de preţ

Un instant electric se poate achiziţiona la preţuri între 200 şi 300 de lei, în funcţie de dotări şi de puterea electrică. Spre exemplu, un instant Atmor de 5 kW costă 289 de lei la Dedeman, pe când unul de 12 kW ajunge la 681 de lei. Atenţie, însă, acesta din urmă trebuie alimentat la 380 V, astfel că trebuie să fiţi foarte atenţi la caracteristicile tehnice.

Un instant pe GPL porneşte de la 500 de lei. Astfel, un astfel de dispozitiv Feroli se găseşte la 599 de lei, pe când unul Bosch este 689 de lei. Atenţie, pentru instanturile pe gaze preţurile pot atinge adesea 900-1.200 de lei.

Preţul unui boiler electric porneşte şi el de la valori în jurul a 250 de lei, cum este cazul unor modele Ariston de 279 de lei cu o capacitate de 10 litri. Un sistem de 80 de litri costă deja în jur de 400 de lei, în vreme ce pentru altele de 150 de litri Romstal cere între 1.449 de lei şi 1.750 de lei.

În concluzie, alegerea trebuie făcută în funcţie de nevoile fiecăruia, de sumele de bani disponibile, dar şi de zona geografică unde vă aflaţi. În zonele de munte un instant electric este mult mai greu de folosit iarna, existând pericolul ca apa să îngheţe pe conducte. Starea instalaţiei electrice este şi ea importantă, pentru a susţine puterea mare necesară în caz de nevoie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite