Casele, chiar şi cele simple de la ţară, nu se mai pot construi fără diriginte de şantier. Cum îl găsim şi cum îl plătim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cine vrea să-şi construiască o locuinţă, chiar şi la ţară, în regie proprie, are obligaţia de a angaja un inginer sau subinginer autorizat de către Inspectoratul de Stat în Construcţii. Onorariul specialistului începe de la 1.500 de lei

Dirigintele de şantier este persoana care supraveghează construcţiile din faza de proiect până la recepţia finală.

Până la sfârşitul lunii august, angajarea unui diriginte de şantier era obligatorie doar pentru lucrările mai complexe, dar în prezent această obligaţie le revine şi micilor investitori care îşi construiesc o simplă casă la ţară.

„Adevărul“ vă prezintă principalele atribuţii ale dirigintelui de şantier, modul în care poate fi angajat şi ce onorarii sunt practicate pe această piaţă.

Consultaţi Registrul Diriginţilor de Şantier

Pentru a fi sigur că veţi angaja un diriginte autorizat, nu trebuie decât să căutaţi pe site-ul Inspectoratului de Stat în Construcţii (isc-web.ro), la rubrica Autorizări, Registrul Diriginţilor de Şantier Autorizaţi de ISC. Trebuie selectate judeţul şi categoria de servicii pentru care este angajat dirigintele pe care-l căutăm - în cazul nostru, „construcţii civile şi agricole“.

Ce atribuţii are dirigintele de şantier?

Iată doar câteva dintre cele mai importante:
** urmăreşte respectarea legislaţiei cu privire la produsele de construcţii, respectiv: existenţa documentelor de atestare a calităţii, corespondenţa acestora cu prevederile cuprinse în documentele de calitate, proiecte, contracte;
** interzice utilizarea materialelor de construcţii necorespunzătoare sau fără certificate de conformitate, ori fără agrement tehnic (pentru materialele netradiţionale);
** verifică existenţa autorizaţiei de construire, precum şi îndeplinirea condiţiilor legale cu privire la încadrarea în termenele de valabilitate;
** predă către investitor/utilizator actele de recepţie şi cartea tehnică a construcţiei, după efectuarea recepţiei finale.

Pe scurt, dirigintele de şantier vă ajută să obţineţi lucrări de bună calitate, rezistente în timp, să optimizaţi, să reduceţi consumurile de materiale şi manopera, să nu fiţi înşelaţi, încărcaţi la situaţiile de plată şi să fiţi în legalitate.

Cât plătesc beneficiarii

Pentru o lucrare relativ simplă, cum este construcţia unei case (eventual, cu un etaj), onorariul dirigintelui de şantier poate porni de la 1.500-2.000 de lei, dar poate fi calculat şi în funcţie de fazele construcţiei.

În acest caz, dirigintele poate percepe 100 de euro per vizită sau 200 de euro per faza determinantă.

Legea nr. 177/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii a apărut în Monitorul Oficial Partea I nr. 484 din 2 iulie 2015.

Atenţie! Persoanele care nu vor angaja un diriginte de şantier pentru a verifica execuţia lucrărilor riscă amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite