Cum închei o asigurare de locuinţă? Cât costă şi cum primeşti despăgubirea?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În România, asigurarea locuinţelor este obligatorie prin lege, poliţele putând fi încheiate prin orice companie membră a Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) sau cu care Pool-ul are protocol de colaborare, dar şi prin brokerii de asigurare. Adevărul vă prezintă cât costă o astfel de poliţă şi cum pot fi obţinute despăgubirile în cazul producerii riscurilor.

Conform legii, proprietarii de locuinţe trebuie să încheie poliţe de asigurare pentru acestea, însă rămâne la latitudinea acestora dacă să încheie poliţa PAD la una dintre companiile membre PAID, la una dintre companiile cu care PAID a încheiat un protocol de colaborare în acest sens sau prin intermediul unui broker de asigurare.

Cât costă asigurarea?

Prima de asigurare este de 10 sau 20 euro pe an (în funcţie de tipul locuinţei), sumele asigurate maxime fiind de 10.000 şi, respectiv, 20.000 euro.

Astfel, pentru locuinţele cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic, preţul anual al asigurării este de 10 euro. Pe de altă parte, pentru locuinţele cu structură de rezistenţă din beton armat, metal sau lemn, sau cu pereţi exterior din piatră, cărămidă arsă, lemn sau din orice alt material rezultat în urma unui tratament termic şi/sau chimic, preţul anual al asigurării este de 20 euro. 

Potrivit legii, nu puteţi încheia o asigurare facultativă de locuinţă, la societăţile de asigurare autorizate să practice riscuri de catastrofă, dacă nu aveţi încheiată în prealabil o asigurare obligatorie PAD

De asemenea, pentru cele 3 riscuri acoperite de poliţa PAD (inundaţii, cutremure, alunecări de teren), persoanele fizice şi juridice pot încheia o poliţă facultativă de locuinţă doar pentru sumele asigurate care le excedă pe cele asigurate obligatoriu prin PAD (10.000, respectiv 20.000 euro). 

Spre exemplu, dacă aveţi o locuinţă evaluată la 100.000 euro, 20.000 euro vor fi acoperiţi prin poliţa obligatorie PAD, numai pentru cele 3 riscuri menţionate anterior, iar restul de 80.000 euro ar trebui acoperit printr-o asigurare facultativă. În caz contrar, riscaţi ca, în cazul unui cutremur devastator care vă distruge locuinţa, să rămâneţi doar cu cei 20.000 euro asiguraţi obligatoriu. 

Ce trebuie să faci în cazul producerii unui risc asigurat?

În urma producerii unui risc asigurat, proprietarul trebuie să ia măsurile necesare pentru limitarea pagubelor şi prevenirea degradărilor şi să anunţe imediat compania care a emis poliţa PAD, care va efectua constatarea daunei şi va evalua prejudiciile cauzate de evenimentul respectiv.

În cazul poliţei obligatorii PAD, proprietarul trebuie să anunţe compania care a emis poliţa obligatorie în termen de 60 de zile de la data producerii riscului asigurat. În cazul poliţei facultative, proprietarul trebuie să respecte termenul prevăzut în contractul încheiat cu brokerul sau asigurătorul.
 

Cum obţii despăgubirea? 

În baza înştiinţării scrise, asigurătorul va deschide dosar de daună, urmând ca, în maximum 5 zile, un reprezentant al acestuia să se prezinte la locul producerii evenimentului, pentru a constata daunele şi pentru a propune soluţii de reparaţii/înlocuire. 

Cererea de despăgubire se completează şi se depune la compania de asigurări. 

În cazul în care asigurătorul care a eliberat poliţa PAD informează în scris PAID cu privire la imposibilitatea realizării în termenele prevăzute a instrumentării dosarelor de daună, PAID poate desemna o altă societate, conform normelor A.S.F. – Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Plata despăgubirii se efectuează după 10-30 de zile de la data depunerii documentaţiei complete, aşa cum se menţionează în poliţa de asigurare

Compania de asigurări poate amâna/refuza plata despăgubirii dacă: a fost demarată o ancheta în legătură cu dauna sau o procedură penală împotriva deţinătorului poliţei; cererea de despăgubire este frauduloasă ori conţine declaraţii false. 
 

Imagine indisponibilă
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite