Document: MDRAP arată dezastrul în care se află domeniul construcţiilor: 255 de zile să autorizezi, 14 proceduri...

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax
FOTO Mediafax

Un document oficial scos spre dezbatere publică de MDRAP şi intitulat Strategia Naţională a Locuirii, arată negru pe alb situaţia dezastruoasă din domeniu, susţinută de birocraţie şi reglementarea deficitară. 255 de zile sunt necesare, peste 14 proceduri şi mai mult de 2,3% din costul investiţiei pentru a putea parcurge procesul de autorizare al unei construcţii.

„Procesul de obţinere a autorizaţiilor de construire şi a avizelor este extrem de complex, ineficient, cronofag şi disfuncţional - de exemplu, este nevoie de 14 proceduri, 255 de zile şi 2,3% din valoarea proprietăţii pentru a obţine o autorizaţie de construcţie în România. Prin urmare, un astfel de proces are impact asupra ofertei de locuire la nivel individual, dar şi împiedică dezvoltatorii/constructorii să alipească parcele de teren pentru dezvoltarea locuinţelor”, se indică în cadrul documentului introdus spre dezbatere publică chiar astăzi şi care poate fi consultat pe site-ul MDRAP. La toate aceste se mai adaugă şi faptul că mai puţin de 50% din proprietăţi sunt înregistrate în cadastrul naţional, ceea ce înseamnă că aceste proprietăţi nu sunt tranzacţionabile.

Aproape şase milioane de români locuiesc în locuinţe venite din evul mediu, făcute din chirpici, din lemn, iar o parte semnificativă din ele nu deţin condiţii minime de trai şi igienă, precum grupuri sanitare în interiorul clădirilor.

Din punct de vedere al sărăciei, România se află pe locul 2 în Europa, dar din punct de vedere al condiţiilor de locuit ne aflăm pe ultima poziţie, asta deşi avem una din cele mai ridicate rate de proprietate privată din Europa.

„O mare parte din fondul imobiliar construit în România în perioada comunistă se deteriorează din cauza întreţinerii necorespunzătoare. Peste 35% din cele 8,5 milioane de locuinţe ale ţării sunt neglijate şi necesită reparaţii urgente. Acest volum semnificativ de locuinţe deteriorate include peste 10.000 de blocuri finalizate anterior anului 1980 care necesită reparaţii structurale, ale acoperişurilor şi sistemului de încălzire. Multe dintre aceste clădiri sunt părăsite din cauza lipsei de întreţinere, fiind de asemenea instabile din punct de vedere structural. Acestea includ clădirile rezidenţiale istorice. În unele cazuri, clădirile au fost abandonate mai mulţi ani, iar proprietarii nu pot fi găsiţi; în alte cazuri, acestea sunt pur şi simplu neglijate, deoarece costul reparării acestora nu este accesibil proprietarului; iar în unele cazuri extreme, se înregistrează acte de vandalism comise deliberat pentru ca respectivele clădiri să poată fi demolate şi înlocuite cu clădiri noi, moderne.

Un mare număr de blocuri construite în perioada comunistă se confruntă cu probleme grave din cauza absenţei administrării, deteriorării calităţii clădirilor şi a reţelelor de utilităţi şi concentrarea populaţiilor cu venituri reduse sau vulnerabile (de exemplu, persoanele în vârstă). De obicei, lipsa unor intervenţii la nivelul unei unităţi individuale duce la apariţia unor probleme pentru întreaga clădire - de exemplu, degradarea fizică a clădirii şi deprecierea acesteia, în special în clădirile cu o concentraţie mare de persoane sărace, sau în clădirile care găzduiesc gospodării cu niveluri de venit diferite, în care obţinerea consimţământului şi contribuţiilor de la proprietari în vederea întreţinerii reprezintă adesea o sarcină dificilă.”

Marea majoritatea a construcţiilor aproape şi-au depăşit durata proiectată de viaţă şi care la momentul respectiv era de 50 de ani, existând un fond important de clădiri cu risc seismic ridicat. Aici mai putem pune şi faptul că întreţinerea curentă a spaţiilor comune practic nu a existat, element care a avut repercursiuni şi asupra calităţii structurale:

„10.577 locuinţe cu deficienţe structurale majore, majoritatea acestora fiind ocupate în prezent. Bucureştiul prezintă cel mai mare risc seismic dintre toate capitalele europene şi este unul dintre cele mai vulnerabile 10 oraşe din lume. Peste 60% din clădirile încadrate în Clasa I de risc seismic sunt situate în Bucureşti – aproximativ 370 de clădiri cu 6.480 apartamente. Majoritatea locuinţelor din aceste blocuri sunt ocupate.

Peste 600 de blocuri de locuinţe din Bucureşti sunt instabile (încadrate în Clasa I şi Clasa II de risc) şi necesită consolidare structurală. După cum se prezintă în figura de mai jos, multe dintre clădirile cu structură nesigură au fost construite înainte de 1960. Multe dintre clădirile construite înainte de 1940 prezintă un risc seismic mai mare deoarece construirea acestora a precedat adoptarea din anii 1940 a codurilor de construcţie rezistentă la seism.”

Strategia evidenţiază şi lipsa de interes a autorităţilor locale în a oferi soluţii de dezvoltare imobiliară:

„Un alt factor constă în incapacitatea sau lipsa de interes a autorităţilor locale de a controla extinderea, ceea ce are legătură directă cu modul în care se fac alocările bugetare. Transferurile de la bugetul de stat sunt realizate în baza unei formule care ia în calcul dimensiunea demografică a oraşului şi suprafaţa intravilanului. Cu alte cuvinte, cu cât este mai mare suprafaţa intravilanului, cu atât este mai mare alocarea bugetară. Aceasta nu numai că reprezintă un obstacol în păstrarea limitelor urbane, ci şi un stimulent puternic pentru extinderea amprentei urbane.”

Documentul evidenţiază şi reglementările tehnice şi legislative care nu au favorizat dezvoltarea de investiţii chiar către cei care avea mai mare nevoie de ele. Se face trimitere directă la Legea Locuinţei, criticată de corpul de specialişti pentru deficienţele sale şi imposibilitatea de a putea scote pe piaţă locuinţe accesibile:

„În forma sa curentă, Legea Locuinţei nu oferă cadrul de reglementare adecvat pentru sectorul locuirii în ceea ce priveşte îndreptarea acestor locuinţe către cei care au cea mai mare nevoie de ele. Deşi a fost supusă unor modificări semnificative de nouă ori începând de la promulgarea sa în 1996, continuă să fie limitată în forma sa curentă - atât în contextul pieţei, cât şi a rolurilor actorilor publici şi privaţi.”

Dacă analiza poate fi considerată ca fiind pertinentă, concluziile ei lasă însă de dorit. Astfel soluţia pare a fi realizarea unei comisii interministeriale, în care asociaţiile profesionale nu îşi regăsesc locul, putând avea însă calitatea de invitaţi. Experienţa spune că totul se opreşte la această calitate, deoarece ştiu ei mai bine ce au de făcut, nu e nevoie de experienţa celor care în fiecare zi se lovesc de probleme, trăiesc cu ele şi caută soluţii.

Reforma în domeniu ar implica un set mai profund de măsuri care să ducă la relaxarea pieţei şi la susţinerea investitorilor.

Practic cei care poartă vina acestor 25 de ani de dezastru sunt chemaţi să caute soluţii, ori este ştiut că cei mai buni specialişti şi cunoscători ai domeniului se află în mediul privat. Aici lansez o critică constructivă domnului ministru Vasile Dâncu, care a venit cu un început bun, o idee excelentă de reformare, dar pune pe cei care ne-au adus aici să se joace pe post de specialişti pe probleme pe care chiar ei le-au creat.

Calitatea de invitat nu este suficientă deoarece de ea se vor folosi părţile implicate pentru a omite punctele de vedere emise, lucru care se întâmplă destul de des. Orice gând bun poate fi deturnat uşor de birocraţia din România.

Reforma în domeniu ar implica un set mai profund de măsuri care să ducă la relaxarea pieţei şi la susţinerea investitorilor. Acum aceştia din urmă sunt catalogaţi drept nişte paria pentru faptul că în lipsa unor soluţii reale de dezvoltare fiecare a trebuit să se descurce aşa cum a putut.

Ministerul a identificat corect problemele, iar acest lucru reprezintă o etapă importantă, dar ele erau vizibile şi discutate de corpul de specialişti de câţiva ani bun, încât nu mai reprezintă nici o noutate. Practic noi am ajuns cu mult înaintea lor la concluzia că efectiv nu se mai poate continua astfel. Birocraţia îngroapă efectiv cetăţeanul în foi ce  nu produc efecte.

Faptul că se relevă public informaţii este salutar, dar ele existau deja în spaţiu, iar ceea ce se caută sunt soluţiile. Eu personal credeam că se va veni direct cu modificări de legislaţie şi nu că se va face o comisie cu mulţi membri, toţi culeşi de prin ministere. Ştim cu toţii vorba românească că atunci când nu vrei să iei nici o măsură numeşti pentru soluţionarea problemei o comisie. Rămâne să vedem ce ne va rezerva viitorul.

Comisiile respective vor avea, conform propunerii, reprezentanţi din ministere, ori se ştie că acolo numirile sunt politice, că fiecare nou ministru vine o echipă proprie, că au loc schimbări dese de personal. Astfel fără asociaţiile profesionale este imposibil în a exista o abordare unitară şi continuă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite