Fosta fabrică de bere Griviţa va fi demolată şi transformată într-un proiect imobiliar de 40 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta fabrică de bere Griviţa din Bucureşti va fi demolată, iar pe terenul acesteia va fi dezvoltat de firma Kiseleff Development un proiect imobiliar constând într-o clădire de birouri şi un centru comercial.

„Compania cu acţionariat românesc, Kiseleff Development, care a achiziţionat de curând terenul unde a funcţionat fabrica de bere Griviţa, va demara în această perioadă lucrările de demolare şi curăţare a zonei pentru a face loc unui nou proiect imobiliar care va conserva o parte din clădirile istorice aflate pe acest teren“, se arată într-un comunicat al dezvoltatorului.

Producătorul de bere Heineken, în portofoliul căruia se afla fabrica Griviţa, a vândut la sfârşitul anului trecut terenul de 2,7 hectare din vecinătatea pasajului Basarab către firma Kiseleff Development, deţinută de omul de afaceri Ionuţ Dumitrescu, iar o parte din acest lot a ajuns în portofoliul germanilor de la Kaufland.

Ansamblul imobiliar care urmează să fie dezvoltat constă într-un proiect de birouri clasă A, un centru comercial, precum şi o piaţetă şi spaţii verzi. Trei dintre clădirile existente - orzăria, mălţăria şi pavilionul administrativ - vor fi conservate şi vor păstra arhitectura originală. În aceste trei construcţii va funcţiona o zonă de entertainment cu cafenele, terase, restaurante şi o berărie.

Odată cu demararea lucrărilor de demolare, întreaga zonă, unde nu se mai desfăşoară activităţi de nouă ani, va fi curăţată.

image

„Investiţia pentru ridicarea noului proiect se ridică la 40 de milioane euro. Prin proiectul nostru ne propunem să valorificăm potenţialul imobiliar al terenului şi, în acelaşi timp, să redăm bucureştenilor un loc istoric prin conservarea unor clădiri cu valoare de patrimoniu“, a declarat Ionuţ Dumitrescu, managing director Element Development, firma care se ocupă de dezvoltarea proiectului.

Proiectul va fi livrat în trei faze, iniţial fiind demarate lucrările pentru reabilitarea clădirilor istorice, urmând construcţia clădirii de birouri şi a centrului comercial. Odată finalizat proiectul imobiliar, se estimează că acesta va crea câteva sute de locuri de muncă .

Element Development a fost înfiinţată de Ionuţ Dumitrescu, fondator al firmei de consultanţă imobiliară Eurisko, actualul CBRE România.

Dumitrescu s-a axat după vânzarea Eurisko către CBRE pe dezvoltarea imobiliară prin achiziţia de terenuri, construcţia şi vânzarea proiectelor. Un astfel de proiect este HQ Victoriei, o clădire de birouri de 9.000 mp, finalizată în 2009 în zona Piaţa Victoriei şi care în 2012 a fost vândută către fondul de investiţii Zeus Capital.

image
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite