NEPI a achiziţionat Centrul Comercial Auchan Titan pentru 86 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Auchan Titan Shopping Center se află într-o zonă cu peste 370.000 de locuitori, fiind vizitat zilnic de 33.000 de oameni   FOTO NEPI
Auchan Titan Shopping Center se află într-o zonă cu peste 370.000 de locuitori, fiind vizitat zilnic de 33.000 de oameni   FOTO NEPI

Fondul de investiţii New Europe Property Investments (NEPI) a achiziţionat Centrul Comercial Auchan Titan de la Aberdeen Asset Management AG, valoarea tranzacţiei ridicându-se la 86 de milioane de euro.

„Peste 33.000 de vizitatori pe zi fac din Centrul Comercial Auchan Titan una dintre cele mai atractive  destinaţii de shopping din Bucureşti. Suprafaţa închiriabilă este de 44.730 mp, iar cea construită este de 96.560 mp şi deserveşte zona de sud-est a Bucureştiului. Densitatea zonei în care se află centrul comercial, de peste 370.000 de locuitori, transformă Auchan Titan într-una dintre cele mai interesante proprietăţi“, se arată într-un comunicat al NEPI.

În Centrul Comercial Auchan Titan sunt prezentţi unii dintre cei mai importanţi retaileri, precum Adidas, C&A, CCC, Deichamann, DM, Flanco, H&M, New Yorker şi Takko. De asemenea, centrul comercial oferă şi un cinematograf cu 7 ecrane, operat de Cine Grand. 

Odată cu achiziţia Centrului Comercial Auchan Titan, totalul suprafeţei închiriabile de retail în Bucureşti deţinute de NEPI ajunge la 184.470 mp. 

Pentru Auchan Titan compania are în plan investiţii în vederea modernizării acestuia.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite