Ordonanţă pentru ieftinirea locuinţelor ANL, după ce preţurile aproape s-au dublat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
blocuri pitesti haos urbanism

Guvernul a adoptat o Ordonanţă în baza căreia preţurile locuinţelor ANL, care au crescut considerabil anul trecut ca urmare a aplicării Ordonanţei 114, vor reveni la tarife apropiate celor din anul 2019, lucrându-se la normele metodologice privind aplicarea acestui act normativ.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat, în emisiunea Insider Politic, difuzată de Prima TV, că în lipsa unei intervenţii legislative, tarifele apartamentelor din blocurile ANL ar fi crescut din nou, în vara acestui an, cu până la 20 de procente.

„Aşteptările tineretului nu cred că sunt extraordinar de mari legat de partea de infrastructură, în sensul în care el, personal, să fie ajutat. Un tânăr e plin de energie, doreşte să acţioneze, să fie lăsat în pace să muncească. El trebuie lăsat liber, că îşi găseşte locul în societate. Dar, atunci când vorbim de tineri care şi-au întemeiat o familie, care au poate, deja şi copii, sau ca să susţinem natalitatea şi să susţinem necesitatea de a rămâne în ţară – foarte important – acest acces la locuinţe pentru tineri este foarte important”, argumentează ministrul.

Ministrul Dezvoltării a reamintit că anul trecut, în urma aplicării Ordonanţei 114, preţul de vânzare a apartamentelor construite prin ANL a crescut considerabil. 

„În Alba Iulia, pentru un apartament cu 88 de metri pătraţi construit în 2008, preţul de locuinţă a fost 129 de mii de lei în 2019, în 2020 a urcat la 220 de mii. Deci aproape s-a dublat.

În Deva, Hunedoara: 115 mii în 2019, 194 de mii în 2020. În Ploieşti – 105. 900 în 2019, în 2020 177 de mii. (...) A crescut exponenţial, numărul de vânzări a scăzut brusc, practic nici statul nu a avut nimic de câştigat pentru că veniturile bugetului din care poţi să construieşti alte locuinţe, că asta e destinaţia preţului de vânzare, au scăzut vertiginos”, explică ministrul. 

Acesta a afirmat că autorităţile doresc modificarea reglementărilor legale privind calculul preţurilor pentru locuinţele ANL, în aşa fel încât acestea să se apropie de cele din urmă cu doi ani.

„S-a dat această ordonanţă de urgenţă, cei de la ANL lucrează la norme metodologice, dar important este că la sfârşitul acestei luni, iulie când pe veche reglementare trebuia dat Ordinul de ministru de actualizare a preţului nu vom mai avea creştere de preţ. Noi dacă nu interveneam, guvernul cu această modificare, la sfârşitul acestei luni, pe vechea lege trebuia să creştem din nou preţul încă 10-20 la sută pentru că, din evaluare acest lucru a ieşit. Am rezolvat această problemă”, mai afirmă Cseke Attila.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite