Pandemia a adus reduceri la locuinţe. Românii, dispuşi să scadă preţul cu până la 20%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 70% dintre cei care au o proprietate de vânzare sau de închiriat au declarat fie că au aplicat o reducere de preţ, fie că au în vedere acest lucru.

Un studiu efectuat de Imobiliare.ro în rândul proprietarilor la începutul lunii mai a arătat că majoritatea acestora sunt dispuşi să primească clienţi la vizionări în urma relaxării restricţiilor de circulaţie. În opinia ambelor categorii de respondenţi, pe primul loc în rândul motivelor care împiedică, în momentul de faţă, încheierea unor tranzacţii se situează restrângerea liberei circulaţii impuse pe fondul pandemiei de COVID-19; în strânsă corelaţie se află, desigur, atmosfera de nesiguranţă creată de situaţia din domeniul sanitar, care a afectat disponibilitatea clienţilor de a face vizionări. Dintre cei care au răspuns chestionarului, 75% au o proprietate de vânzare, iar 25% de închiriat.

În cadrul studiului menţionat, 75,5% dintre vânzători au declarat că vor primi clienţi în vizită după încheierea situaţiei de urgenţă, 23% au precizat că vor face asta doar dacă se vor folosi materiale de protecţie şi doar 1,5% au spus că nu sunt dispuşi să primească potenţiali cumpărători. În rândul celor care au imobile de închiriat, 98% au declarat că vor primi clienţi la vizionare după relaxarea condiţiilor de deplasare, în vreme ce doar 2% au spus că nu; dintre proprietarii deschişi la vizionări, 88% au precizat că vor face acest lucru doar dacă se va folosi echipament de protecţie.

Românii, dispuşi să taie considerabil din preţ

Dintre potenţialii vânzători, 14% se aşteaptă să vândă în maximum o lună, 36% în una până la trei luni, 27% în trei până la şase luni, iar 23% în peste şase luni.

Totodată, 30% au declarat că nu au scăzut preţul pentru a putea vinde, în vreme ce 31% au aplicat sau intenţionează să aplice o scădere de până la 5%, 26% şi-ar reduce pretenţiile cu 5%-10%, iar 13% cu un procent cuprins între 10%-20%.

Dintre cei care vor să închirieze, 21% se aşteaptă să încheie o tranzacţie într-o săptămână, 41% într-o lună, 25% în una până la trei luni, iar 13% în trei luni. Dintre proprietarii din această categorie, 30% au declarat că nu au scăzut preţul pentru a putea vinde, în vreme ce 19% şi-au redus (sau intenţionează să-şi reducă) aşteptările cu până la 5%, 30% cu 5%-10%, 16% cu 10%-20%, iar 7% cu peste 20%.

Cât despre aşteptările privind evoluţia preţurilor, 52% dintre proprietarii-vânzători sunt de părere că preţurile vor rămâne la fel în perioada următoare, în vreme ce 22% se aşteaptă la scăderi de până la 5%, 18% la un minus de 5%-10%, 3% la un declin de 10%-20%, iar restul estimează că vor avea loc scăderi de peste 20%. Dintre cei care vor să închirieze, 39% cred că preţurile vor rămâne la fel în perioada următoare, 17% cred că acestea vor scădea cu până la 5%, în vreme ce 23% se aşteaptă la un recul de 5%-10%, 11% la un minus de 10%-20%, iar aproximativ 10% estimează că vor avea loc scăderi de peste 20%.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite