Preţurile cerute pentru apartamente în România au ajuns la nivelul din 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În primul trimestru al anului în curs, proprietăţile rezidenţiale din România s-au apreciat cu 0,8% faţă de ultimele trei luni din 2018, şi au ajuns la nivelul din 2010, potrivit celui mai nou recent raport de piaţă realizat de imobiliare.ro.

„Tendinţa de temperare a ritmului de creştere a preţurilor, identificată de Analize Imobiliare încă din a doua jumătate a anului 2017, s-a menţinut şi în primul trimestru din 2019. Preţurile şi-au continuat traiectoria ascendentă într-un ritm şi mai redus decât anul trecut, astfel încât diferenţa anuală a preţurilor proprietăţilor rezidenţiale a ajuns la 4,6%, în condiţiile în care, în cele trei luni anterioare, acelaşi indicator se situa la o valoare de 5,3%”, spune Dorel Niţă, head of data and research în cadrul Imobiliare.ro.

Creşteri de până la 2% în marile oraşe

În marile centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro, preţurile apartamentelor au tins, în general, să se majoreze în primele trei luni din 2019 – chiar dacă, la fel ca în cele două trimestre anterioare, marjele de creştere nu au depăşit pragul de 2%.

Excepţia de la regulă o constituie Constanţa, acolo unde pretenţiile vânzătorilor s-au diminuat cu 0,4%, până la 1.140 de euro pe metru pătrat util.

Pentru cel de-al patrulea trimestru consecutiv, Braşovul s-a situat în fruntea clasamentului creşterilor de preţ din marile oraşe ale ţării – atât trimestrial, cât şi anual. Aici, apartamentele s-au apreciat cu 2% în primul pătrar din 2019 şi, respectiv, cu 8,3% în ultimele 12 luni, ajungând la o medie de 1.100 de euro pe metru pătrat util.

Cluj-Napoca se situează pe a doua poziţie (atât în topul trimestrial, cât şi în cel anual), preţul mediu solicitat pentru un apartament majorându-se cu 1,7% în primele trei luni din 2019 şi, respectiv, cu 6,4% în ultimul an (până la 1.560 de euro pe metru pătrat util).

În Bucureşti, locuinţele s-au scumpit cu 1,3% în T1 2019 şi, respectiv, cu 5,7% la 12 luni, până la 1.320 de euro pe metru pătrat util. Pe următoarele locuri în clasamentul anual al creşterilor de preţ se află Timişoara (+5,1% anual), Constanţa (+3,8%) şi Iaşi (+3,7%).

La fel ca în ultimele două trimestre, în T1 2019 au existat câteva reşedinţe de judeţ unde au avut loc creşteri de preţ sensibil mai mari decât în marile centre regionale, dar şi decât media naţională. Pe primul loc în clasamentul naţional al scumpirilor se află, astfel, Botoşaniul, cu un avans de 7,1%, până la o medie de 800 de euro pe metru pătrat util. Oraşul din nord-estul ţării este urmat, la relativ mică distanţă, de Miercurea-Ciuc, cu un plus de 6,3% (până la 900 de euro pe metru pătrat), apoi de Drobeta Turnu Severin (5,3%, până la 670 de euro pe metru pătrat), Târgu-Jiu (5,2%, până la 980 de euro pe metru pătrat) şi Sibiu (4,5%, până la 940 de euro pe metru pătrat).

Potrivit datelor publicate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), în primul trimestru al anului în curs au fost încheiate, pe plan naţional, un număr de 116.109 de vânzări de imobile – nivel ce marchează o scădere de 22% faţă de perioada similară din 2018, când la nivel de ţară erau consemnate 148.951 de asemenea operaţiuni. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite