Restart la băncile pentru locuinţe. Cum puteţi primi 250 de euro primă de la stat, dacă economisiţi pentru casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii care vor să beneficieze şi de o primă de la stat de 250 de euro pe an în timp ce economisesc bani pentru locuinţă vor putea accesa din nou programul guvernamental Bauspar, prin băncile pentru locuinţe BCR şi Raiffeisen.

Programul guvernamental ce poate îmbunătăţi confortul locativ al românilor are de azi finalizată norma de aplicare a Noii Legi privind Sistemul de Economisire Creditare (Bauspar). Asociaţia Băncilor pentru Domeniul Locativ din România (ABDLR) a anunţat că Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Dezvoltării Regionale au adoptat normele metodologice de aplicare a Legii, care au fost publicate în Monitorul Oficial din data de 4 martie 2019.

Principiile fundamentale ale sistemului de economisire creditare sunt simple. Întâi clientul Bauspar economiseşte, statul susţinând prin intermediul unei prime de stat acest comportament, apoi banca acordă credite pentru domeniul locativ din fondul economisit acelor clienţi care îşi doresc acest lucru şi care sunt eligibili.

Acest program guvernamental, având la bază noua lege, vine în ajutorul persoanelor fizice care doresc să-şi îmbunătăţească standardul de viaţă în domeniul locativ:

· Orice cetăţean român, indiferent de vârstă, poate beneficia de prima de stat (inclusiv minorii şi persoanele de peste 65 ani);

· Prima de stat rămâne la acelaşi nivel: 25% din depunerile anuale, maxim 250 euro/an;

· Justificarea doar a primei de stat şi a dobânzii aferente va fi obligatorie.                                

Prevederile noii legi nu se aplică retroactiv, ci doar noilor contracte de economisire-creditare, ce vor putea fi în vigoare, în conformitate cu nouă lege, după ce Banca Naţională a României va aproba noile caracteristici. Pentru contractele vechi, aflate în derulare, băncile pentru locuinţe vor trebui să trateze primele de la stat pe baza vechii legislaţii.

Conform Eurostat, România are cel mai vechi fond locativ din Europa. Totodată, un sondaj IRSOP arată că peste 84% dintre românii au măcar o problemă cu locuinţa, iar peste 75% menţionează ca principală cauză vechimea locuinţei şi nevoia acută de reabilitare, renovare şi modernizare.

Plecând de la această realitate credem că deblocarea sistemului de economisire creditare pe baza acestui program guvernamental va conduce la o îmbunătăţire a condiţiilor locative ale românilor”, apreciază reprezentanţii ABDLR. Totodată, aproape jumătate din populaţia oraşelor locuieşte în imobile mai vechi de 34 de ani, iar procentul este mai mare în rândul persoanelor cu venituri mici.

Pe de altă parte, reprezentanţii Federaţiei Europene a Băncilor pentru Locuinţe (EFBS) au arătat că „în România există un potenţial de creştere  substanţială a sistemului de economisire creditare în următorii ani, la un nivel de penetrare comparabil cu cel al altor ţări europene”.

Sistemul BAUSPAR a avut un aport deosebit la reconstruirea Europei încă din anii 1950. Sistemul de economisire creditare a oferit „cadrul de lucru” instituţional pentru a ajuta într-o perioadă în care alte resurse financiare erau limitate sau foarte scumpe. Băncile de locuinţe oferă credite în domeniul locativ cu dobânzi fixe.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite