Surpriză. Dispare programul Prima Casă, apare „O familie, o casă“. Cine nu va mai putea lua credite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În plină criză, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat o schimbare importantă la programul Prima Casă, prin care acesta devine un program social intitulat „O familie, o casă“. Vor putea accesa credite doar persoanele cu venituri sub un anumit prag.

Preşedintele a semnat, joi, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „Prima casă”, precum şi pentru aprobarea unor măsuri de aplicare a acestuia, scrie Agerpres.

Proiectul privind transformarea Programului „Prima Casă” în Programul „O familie, o casă” a fost iniţiat de Ministerul Finanţelor, dar ulterior senatorul PSD Eugen Teodorovici l-a transformat în iniţiativă legislativă personală.

În data de 18 septembrie el a primit undă verde de la Senat şi apoi a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor cu 266 de voturi „pentru” şi 3 abţineri.

Ce prevede noul program

Proiectul propune modificarea titulaturii Programului Prima Casă în programul „O familie, o casă”.

Programul „O familie, o casă” va fi „mai social”şi va fi destinat familiilor cu venituri mici, urmând să fie impuse un prag de venit pentru beneficiari şi un preţ maxim de achiziţie a locuinţei.

Astfel, noul program va putea fi accesat de o persoană singură sau de familiile fără copii cu un venit maxim lunar de 4.500 de lei, în timp ce o familie cu copii poate accesa noul program dacă are un venit maxim de 7.000 de lei. Valoarea maximă a locuinţei este stabilită la suma de 70.000 de euro, valoarea finanţării garantate fiind de cel mult 66.500 de euro.

Spre comparaţie, în prezent, în cadrul programulului „Prima Casă” nu este stabilită nicio limită a veniturilor, astfel că şi cei cu salarii mari, care şi-ar permite un credit standard, pot obţine un credit „Prima Casă”. De asemenea, nu este stabilită nici un preţ maxim pentru locuinţă, putând fi cumpărate locuinţe scumpe. Este reglementată doar valoarea maximă a creditului acordat, de 60.000 de euro, iar dacă preţul imobilului este mai mare, diferenţa poate fi suportată de către cumpărător.

O altă diferenţă esenţială este că prin noul program vor putea fi solicitaţi bani şi pentru construirea unei locuinţe şi, de asemenea, vor putea fi cumpărate şi locuinţe vechi, nu numai locuinţe noi, regulă valabilă în programul „Prima Casă”.

O asemănare însă este că şi în cadrul noului program va fi menţinut avansul minim de 5% din preţul de achiziţie al locuinţei, valabil la „Prima Casă”.

Proiectul mai prevede, de asemenea, şi o reducere a ratei dobânzii creditului garantat pentru familiile cu doi sau mai mulţi copii.

Mai mult, o persoană cu handicap poate acum merge la bancă pentru a obţine un credit ipotecar prin programul O familie, o casă, iar banca va lua în considerare şi indemnizaţia de handicap, propunându-i o soluţie de finanţare potrivită situaţiei în care se află. 

Creditele destinate achiziţiei locuinţelor prevăzute în program de către persoanele care fac parte dintr-un grup vulnerabil pot fi garantate de către stat în procent de maximum 100% din valoarea finanţării, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare.

Teodorovici: Victorie!

Senatorul PSD Eugen Teodorovici, iniţiatorul acestui proiect, a declarat că „mai sunt şi veşti bune în această perioadă sumbră” şi că „era nevoie de o regândire a vechiului program de succes Prima Casă”.

„Preşedintele Iohannis a semnat astăzi decretul de promulgare al Programului O familie, o casă, program pe care l-am depus anul trecut în Parlament! Am fost întotdeauna preocupat, indiferent de funcţiile pe care le-am ocupat în administraţie, ca prin măsurile pe care le-am propus să pot schimba lucrurile în bine pentru români. Era nevoie de o regândire a vechiului program de succes Prima Casă.

Plecând de la acest deziderat şi analizând în detaliu situaţia din economie, am realizat că era nevoie de o regândire a vechiului program de succes Prima Casă, cu unul mai aproape de nevoile reale ale românilor. Sunt bucuros că românii din categoriile sociale cele mai vulnerabile, dar şi cei cărora le vor scădea veniturile, din păcate, vor putea să-şi achiziţioneze o locuinţă în condiţii avantajoase.

Programul îi va ajuta atât pe români cât şi economia în ansamblu, pentru că sectorul construcţiilor poate fi un sector strategic, sector al economiei de care avem nevoie în această perioadă de încetinire economică", a scris Eugen Teodorovici pe Facebook.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite