Investiţii

articolul anterior articolul urmator

Încep lucrările la primii 7 km din drumurile care fac legătura cu Podul peste Dunăre de la Brăila VIDEO

3
4 Mar 2021 15:30:18
Autor: Afrodita Cicovschi

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, a anunţat joi că a fost emisă autorizaţia de construire pentru primii şapte kilometri din drumurile ce fac legătura cu Podul de Brăila, fără de care acesta nu ar putea fi dat în trafic.

„Vestea bună pe care o aşteptam pentru Podul de la Brăila: tocmai a fost emisă autorizaţia de construire pentru primii 7 km din drumurile de legătură. Urmează în curând şi pentru restul acestor drumuri, fără de care podul nu ar putea fi dat în trafic la finalul anului viitor. În mod normal, construcţia drumurilor trebuia să înceapă simultan cu podul, dar birocraţia (exproprieri, acorduri) nu a fost rezolvată la timp. Am făcut un pas mare astăzi pentru evitarea scenariului negativ în care, la sfârşitul anului 2022, podul terminat ar rămâne 'muzeu'", a scris Cătălin Drulă, pe pagina sa de Facebook.
 
Licitaţia pentru realizarea podului a fost câştigată, în ianuarie 2018, de asocierea a două firme - una din Italia şi cealaltă din Japonia, iar contractul prevede ca lucrarea să se finalizeze în 2023, în condiţiile în care 18 luni sunt alocate pentru proiectare, iar 36 de luni pentru execuţie.
 
Pentru acest obiectiv au fost alocate fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 363 de milioane de euro, din Fondul European de Dezvoltare Regională, bani care vor fi folosiţi atât pentru construirea podului, cât şi pentru realizarea unei reţele de drumuri de 23 kilometri, care vor face legătura cu podul.
 
Podul suspendat peste Dunăre va avea o lungime de 1.974 de metri, dintre care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea. La momentul finalizării, va fi al treilea pod din Europa din punct de vedere al deschiderii centrale şi al lungimii.
 
Lăţimea totală va fi 31 de metri şi va cuprinde patru benzi de circulaţie a câte 3,50 metri lăţime fiecare, patru benzi de încadrare a câte 0,5 metri lăţime fiecare, două acostamente de 1,50 metri lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3 metri. La acestea se adaugă, de o parte şi de alta, două benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele urmând să aibă 2,80 metri fiecare.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Sorin Constantin
4.03.2021, 15:44:53

Am pierdut prilejul să stabilim un record, poate mondial, construcția unui pod spre care nu se duce nici un drum... Și echipele tehnice care vor trebui să efectueze reparații periodice la pod, pe unde s-ar fi deplasat ? Doar pe Dunăre???

-1 (1 vot)
Mihai Popescu
4.03.2021, 16:38:49

Este bine dar cred ca chinezii faceau acest pod in max. 2 ani. Oricum pt. Romanica, stat mafiot 101%, stat membru UE si NATO este f. bine. Mergem inainte. Ne tot dezvoltam de peste 30 de ani. Dar tot saracii Europei suntem desi traim intr-o tara cu multe bogatii.

-9 (11 voturi)
Tomescu Tom
4.03.2021, 17:59:28

Nu vă mai rămâne altceva de făcut decât să dezvoltați întreaga zonă ..ca să fie pe măsura podului ... Zona Galați - Brăila- Tulcea ar trebui să semene cu Los Angeles ..

-3 (3 voturi)
Modifică Setările