Aeroportul Otopeni ar putea avea un nou terminal de pasageri, investiţie de peste 1 miliard de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aeroportul Otopeni. FOTO CNAB
Aeroportul Otopeni. FOTO CNAB

Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Bucureşti ar putea avea un nou terminal de pasageri, parte dintr-un proiect amplu de dezvoltare ce va cuprinde şi o platformă, sistem căi de rulare, drumuri de acces, parcări şi clădiri, investiţie estimată la 4,75 miliarde lei (peste 1 miliard de euro).

Măsura apare într-un proiect de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai obiectivului de investiţii de interes naţional şi utilitate publică „Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Bucureşti”, publicat miercuri în dezbatere de Ministerul Transporturilor. 

Din punct de vedere aviatic, Aeroportul Otopeni are în prezent un singur terminal, format din mai multe clădiri. Noul proiect va fi practic cel de-al doilea terminal al aeroportului şi se va afla la o distanţă de câteva sute de metri de actualul terminal.

”Valoarea obiectivului de investiţii de interes naţional şi utilitate publică ’Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Bucureşti’ este 4.752.181 mii lei, inclusiv TVA, echivalentul a 1.022.656 mii euro”, arată proiectul pus în dezbatere de Ministerul Transporturilor.

Durata de realizare a investiţiei este de cinci ani.

De altfel, numărul de pasageri a crescut spectaculos pe Aeroportul Otopeni în ultimii ani. Purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Valentin Iordache, estima luna aceasta că numărul de pasageri pe care îl vor înregistra aeroporturile bucureştene la sfârşitul anului va depăşi 14 milioane.

Aeroporturile Henri Coandă şi Băneasa au avut anul trecut un trafic de 12,84 milioane de pasageri, în creştere cu 16,8% faţă de anul precedent. 

Proiectul face parte din Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Bucureşti, aprobat prin OG 64/1999, cu modificările şi completările ulterioare.

Finanţarea proiectului se va face din surse proprii ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), compania care administrează aeroportul, din fonduri nerambursabile, credite bancare, forme legale de participare a capitalului privat.

”Un nou terminal de pasageri se va construi şi pune în funcţiune în zona de dezvoltare. Această infrastructură aeroportuară nouă, modernă, care va îngloba ultimele tehnologii şi va oferi un nivel superior de servicii, va permite consolidarea poziţiei României pe piaţa aviatică din zona Europei Centrale şi de Est, înscriindu-ne, astfel, în trendul dezvoltărilor infrastructurilor aeroportuare din zonă”, arată nota de fundamentare a proiectului.

De asemenea, noi căi de rulare de degajare rapidă sunt planificate pentru a permite ieşirea rapidă a aeronavelor de pe pistă. Noua platformă este conectată la cele două piste prin noi căi de rulare duble.

La sud-est de zona noului terminal va fi amplasat un parc tehnologic - high tech.

Se va construi un drum de acces la zonele comerciale din faţa terminalului, la zona tehnică şi cea cargo din partea de nord şi la parcul high tech.

S-a rezervat totodată o suprafaţă dedicată în partea de nord pentru un eventual integrator cargo.

Compania Naţională "Aeroporturi Bucureşti" (CNAB) s-a înfiinţat în 2009, ca urmare a fuziunii Companiei Naţionale "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" (AIHCB) cu societatea naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" (AIBB-AV) şi funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite