Aeroportul Otopeni va avea un nou terminal, în valoare de 818,5 milioane euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aeroportul Internaţional Henri Coandă va găzdui un nou terminal, care va fi construit de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB). Valoarea investiţiei se va ridica la 818,5 milioane euro, urmând ca acest nou terminal să dubleze capacitatea traficului de persoane, au anunţat, miercuri, reprezentanţi ai companiei, într-o întâlnire cu mai mulţi investitori aduşi de Fondul Proprietatea.

„Această sumă nu include şi exproprierile care trebuie făcute. Intenţionăm să începem lucrările în 2022, iar terminalul va fi gata în trei ani de la începerea acestora”, au precizat reprezentanţii CNAB, potrivit Agerpres.

Potrivit acestora, noul terminal urmează a avea 25 de noi porţi de îmbarcare şi 56 locuri de parcare.

Aeroportul Otopeni a avut anul trecut un trafic de pasageri de 10,99 milioane persoane, iar în acest an, conform oficialilor companiei, va depăşi Budapesta, care anul trecut a avut 11,43 milioane.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite