Autostrada Soarelui, în şantier până în vară. Ce lucrări se efectuează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
autostrada soarelui reparatii

Autostrada Soarelui va fi în şantier până în vară, lucrările programate urmând să fie reluate de la jumătatea lunii septembrie, după cum au anunţat oficiali din CNAIR pentru Digi24.

După reluarea lucrărilor de reparaţii pe tronsonul Bucureşti-Fundulea, inaugurat în 2004 şi construit din plăci de beton, vor începe âcurând i lucrările la podul de la Cernavodă. În plus, Compania de Drumuri vrea să crească siguranţa pe autostrada spre mare. Cu bani europeni va instala până în 2023 panouri informative, parapete de beton pe mijloc şi stâlpi de iluminat pe poduri, potrivit Digi24.

Deschis în 1987, podul de la Cernavodă de pe Autostrada Soarelui va intra cât de curând în reparaţii, urmând să fie impuse restricţii de circulaţie în această săptămână.

La Cernavodă, pe sensul Constanţa - Bucureşti autostrada va fi închisă pe o porţiune de 3 kilometri. Circulaţia va fi deviată pe celălalt sens, iar viteza va fi limitată la 50 de km pe oră. Se va circula astfel până pe 27 mai.

În perioada sezonului estival toate restricţiile vor fi ridicate, lucrările urmând a fi reluate undeva spre jumătatea lunii septembrie. De lucrări se va ocupa un constructor din România, termenul de finalizare a reparaţiilor este de doi ani. Valoarea lucrărilor este de aproape 67 de milioane de lei.

În toamnă am putea avea lucrări şi la podul peste braţul Borcea. Constructorul care va face lucrările va fi cunoscut în mai puţin de o lună.

Între timp, şefii de la Drumuri fac planuri cu bani europeni de creştere a siguranţei pe Autostrada Soarelui, drum de mare viteză la care s-a lucrat trei decenii, dar care are mari deficienţe în ceea ce priveşte sistemele de prevenire a accidentelor şi protecţie a şoferilor, dar şi pe centura Constanţei. În cadrul acestui proiect vor fi montate: garduri de protecţie cu o înălţime de doi metri între Bucureşti, Lehliu şi Feteşti unde acestea lipsesc pentru că au fost deteriorate sau furate, va fi asigurat iluminatul la toate podurile dintre Bucureşti şi Lehliu şi vor fi montate cinci panouri electronice de informare cu mesaje variabile pentru participanţii la trafic.

Ecaterina Munteanu, şeful Direcţiei Siguranţă în cadrul CNAIR: "Avem un proiect pilot pentru semnalizare rutieră, respectiv pentru păstrarea distanţei şi pentru zonele cu ceaţă. Va fi amplasat pe drum un marcaj pentru păstrarea distanţei. Sunt nişte săgeţi care se pun la 30-40 de metri distanţă şi cu semnalizare verticală în paralel". 

Valoarea proiectului se ridică la circa 200 de milioane de lei.

La finalul lunii februarie au reînceput şi lucrările de reparare a carosabilului dintre Fundulea şi Bucureşti, unde mai rămăseseră circa 15 kilometri cu plăci de beton, pe care şefii de la Drumuri îi vor reparaţi până la finalul anului. Pe durata lucrărilor, în zonă sunt restricţii de viteză, circulaţia se desfăşoară deviat pe sensul spre Litoral, iar nodul rutier care face accesul spre şi dinspre localităţile Cernica şi Bălăceanca, rămâne închis.

În perioada sărbătorilor pascale şi în perioada sezonului estival pe Autostrada Soarelui se va circula fără restricţii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite