Investiţii

articolul anterior articolul urmator

Autostrada Transilvania, tronsonul abandonat de Bechtel: 4 asocieri vor să termine cei 26 km, inclusiv un pod de 1,65 km. Când va fi gata

2
16 Mar 2021 09:28:56
Autor: Afrodita Cicovschi
Captura video
Captura video

Patru asocieri au depus oferte pentru construcţia a 26 km din Autostrada Transilvania pe tronsonul abandonat de Bechtel între Suplacu de Barcău şi Chiribiş, lucrările cuprinzând inclusiv un pod de 1,65 km peste un lac de acumulare.

Luni, 15.03.2021 a avut loc depunerea ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului Proiectare şi execuţie pentru finalizarea Autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, Secţiunea 3C: Suplacu de Barcău – Borş, Subsecţiunea 3C1: Suplacu de Barcău - Chiribiş (km 4+200 - km 30+550).
 
Până la termenul limită au depus oferte următorii agenţi economici:
 
1. ASOCIEREA CONSTRUCTII ERBASU (LIDER DE ASOCIERE) – VAHOSTAV – SK A.S.
2. ASOCIEREA DRUM ASFALT S.R.L. (LIDER DE ASOCIERE) – TRAMECO S.A. – OPR ASFALT S.R.L. – OBRAS PUBLICAS Y RAGADIOS S.A. – CITADINA 98 S.A. – LEMACONS S.R.L.
3. ASOCIEREA RIZZANI DE ECCHER SPA ITALY – ARTERA BLUE S.R.L.
4. ERG İNŞAAT TICARET VE SANAYI A.Ş
 
Obiectul contractului constă în proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru 26,35 km de autostradă.
 
Obiectul contractului prevede construirea mai multor lucrări de artă, dintre care 3 viaducte, 8 pasaje şi 8 poduri, inclusiv un pod de o complexitate tehnică ridicată, în lungime de 1.650 m - Pod peste lac de acumulare la km 6+655.60.
Valoarea estimată a contractului este de 503.687.042,75 lei fără TVA.
 
Durata contractului este de 24 de luni, din care 6 luni perioada de proiectare şi 18 luni perioada de execuţie a lucrărilor.
 
Comisia de Evaluare va analiza ofertele în conformitate cu prevederile documentaţiilor de atribuire şi cu legislaţia în vigoare în domeniul achiziţiilor publice.
 

Contractul cu Bechtel, reziliat în 2013

Contractul cu compania americană Bechtel pentru Autostrada Transilvania a fist reziliat în 2013, fără ca firma americană să termine şi singurul tronson la care mai lucra, Suplacu de Barcău-Borş, realizat deja în proporţie de 50%.
 
România a plătit companiei americane Bechtel, din 2004 până în 2013, mai mult de 1,3 miliarde de dolari, pentru finalizarea unui singur tronon din Autostrada Transilvania, cel dintre Câmpia Turzii şi Gilău, în lungime de doar 52 km.
 
Singurul tronson pe care compania americană a mai lucrat, cel între Suplacu de Barcău şi Borş, la graniţa cu Ungaria, realizat în proporţie de doar 50%, a fost predat ca atare Guvernului României. Lucrările la această porţiune au fost oprite încă din 2012.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Amar
16.03.2021, 10:33:44

Si de ce puneti poza cu utilajele lui Umbrarescu daca el nu este printre cei aspiranti? :)))) Pentru ca e singurul la care aveti ce poza in teren?

+3 (3 voturi)
kitty kat
16.03.2021, 11:43:29

O så fie gata peste 30 ani minim.

+2 (2 voturi)
Modifică Setările