BEI sprijină cu 68 de milioane de euro construirea unei noi fabrici Arctic în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
viorica dancila arctic db

Banca Europeană de Investiţii (BEI) acordă un împrumut de 68 de milioane de euro producătorului de aparate electrocasnice Arctic pentru finanţarea construcţiei unei fabrici de mare capacitate axată pe producţia de maşini de spălat, cu ajutorul unor tehnologii avansate de fabricaţie şi a eficienţei date de automatizare.

Noua fabrică va produce 2,2 milioane de maşini de spălat pe an, generând aproximativ 1.400 de noi locuri de muncă într-o regiune mai puţin dezvoltată, care se confruntă cu schimbări structurale.

Tranzacţia este garantată de Fondul European pentru Investiţii Strategice (FEIS), pilonul central al Planului de investiţii pentru Europa. Sprijinul acordat de FEIS va stimula investiţiile străine directe în zonele rurale, pentru a atrage noi investiţii şi pentru a transforma România într-un centru de producţie pentru întreaga Europă.

După finalizarea procesului de construcţie, în 2019, noua fabrică va produce anual aproximativ 2,2 milioane de maşini de spălat. Acest lucru va permite companiei Arctic - în prezent, liderul pieţei de produse electrocasnice din România, cu o cotă de piaţă de peste 40% - să răspundă cererii tot mai mari de pe piaţa europeană. Arctic face parte din Grupul Arçelik - al treilea cel mai mare producător de aparate electrocasnice din Europa şi al şaptelea din lume.

Proiectul este extrem de inovator, permiţând implementarea celor mai recente procese de automatizare şi integrarea aplicaţiilor de tip IoT (internetul lucrurilor/Internet of Things), inclusiv a utilajelor inteligente, a dispozitivelor interconectate şi a tehnologiilor de robotică cooperativă. Datorită investiţiei Arctic, regiunea va deveni un centru de inovare având potenţialul de a atrage investiţii suplimentare.

Vicepreşedintele BEI, Andrew McDowell, a declarat: „Acest proiect extrem de inovator, susţinut de Planul de investiţii pentru Europa, va crea 480 de locuri de muncă directe şi 900 de oportunităţi suplimentare de ocupare la nivel de furnizori. Fabrica va fi localizată în regiunea Sud-Muntenia, care se confruntă cu provocări economice structurale după închiderea fabricilor din industria siderurgică şi este caracterizată de o rată ridicată a şomajului şi un grad redus de producţie tehnologică. Din acest motiv, investiţia are o mare valoare pentru regiune”.

Comisarul pentru politica regională, Corina Creţu, a declarat: „Acest proiect întruchipează excelenţa românească în ceea ce priveşte inovarea şi tehnologiile avansate. Planul de investiţii pentru Europa oferă companiei Arctic stimulentele financiare necesare pentru a se extinde dincolo de pieţele locale şi pentru a crea locuri de muncă de calitate şi durabile în România. Este un exemplu concret al unei modernizări industriale de succes, susţinută de UE. Felicit BEI şi Arctic pentru acest acord”.

Directorul financiar al companiei Arçelik, Polat Şen, a declarat: „Suntem încântaţi să încheiem acest acord de împrumut cu Banca Europeană de Investiţii, un partener care a susţinut financiar Grupul Arçelik în construcţia noii fabrici din România. Această investiţie reprezintă un pas important în transformarea României într-un centru de excelenţă în producţia de aparate electrocasnice. Accesul la instituţiile de finanţare ale Uniunii Europene se aliniază cu angajamentul nostru ferm faţă de Europa, atât ca piaţă de desfacere, cât şi ca bază de operaţiuni pentru procesul nostru de producţie”.

Arctic deţine cea mai mare fabrică de producţie de aparate electrocasnice din Europa continentală, unitatea de la Găeşti producând până în prezent peste 31 de milioane de aparate frigorifice.

În anul 2017, Arctic a demarat lucrările de construcţie pentru o nouă fabrică de maşini de spălat rufe, care va fi amplasată în localitatea Ulmi, judeţul Dâmboviţa. Noua investiţie este una de tip Greenfield şi va fi prima unitate de producţie din grupul Arçelik construită conform standardelor conceptului digital de Industrie 4.0. Fabrica va integra tehnologii de ultimă oră, precum comunicarea wireless a liniilor de producţie cu cele din alte ţări parte din Grupul Arçelik, dar şi utilaje inteligente. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite