Bursa de la Bucureşti îşi revine uşor, după un debut de săptămână „pe roşu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bursa de Valori de la Bucureşti a deschis şedinţa de tranzacţionare de marţi pe verde, după ce luni indicele principal a scăzut cu peste 7%, în timp ce şi indicii principalelor companii au fost pe roşu.

Indicele principal BET urca cu circa 3%, la deschiderea şedinţei de marţi, o creştere similară având loc şi în cazul celorlalţi indici, precum BET-TR, BET-FI, BETPlus etc.

Acţiunile marilor companii listate pe Bursa de la Bucureşti urcau şi ele, timid. Banca Transilvania se aprecia cu circa 2%, avansul BRD era de peste 3%, iar OMV Petrom, Nuclearelectrica şi Digi Communications recuperau declinul de ieri mai puternic, cu aprecieri de peste 4% şi 5%.

Bursele internaţionale şi mai ales cele petroliere au fost afectate luni de prăbuşirea preţului petrolului, fapt care s-a văzut şi pe Bursa din România.

Luni, preţul petrolului a cunoscut un declin de 30%, cel mai mare din 1991, după ce alianţa OPEC s-a destrămat, în urma unui dezacord cu Rusia, iar Arabia Saudită a început să crească producţia. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite