Centura Capitalei: Cum avansează lucrările pe şantierul Pasajului Berceni şi când ar putea fi deschis circulaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook Ionel Scrioşteanu
Foto: Facebook Ionel Scrioşteanu

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Irinel Scrioşteanu, a publicat, marţi, noi imagini de pe şantierul pasajului Berceni. Potrivit oficialului, toate elementele componente ale tablierului metalic au fost aduse în şantier.

„Lucrări în grafic la pasajul Berceni. Toate elementele componente ale tablierului metalic au fost aduse în şantier. Continuă asamblarea la sol a tronsoanelor de tablier metalic, care urmează a fi ridicate şi montate la pasaj. După finalizarea armării plăcii de suprabetonare, a început turnarea betonului, la rampa de coborâre spre Popeşti Leordeni.”, a transmis secretarul de stat pe pagina sa de Facebook.

Conform sursei citate, continuă armarea plăcii de suprabetonare a rampei de urcare dinspre Jilava, iar după finalizarea montării grinzilor, a început montarea predalelor la rampa de coborâre spre Jilava.

Continuă şi lucrările la pile şi culee, la rampa de urcare/coborâre spre şi dinspre Bucureşti.

„Se execută decopertarea stratului vegetal, în vederea realizării infrastructurii drumului agabaritic, care va face legătura între Şoseaua Berceni şi Centura Bucureştiului. Continuă lucrările pentru dublarea Centurii actuale a Bucureştiului, la 4 benzi, spre Jilava. Continuă devierea utilităţilor, lucrările la bazinul de retenţie a apei pluviale în zona DJ 401 şi realizarea canalizării pluviale pe şoseaua Berceni.”, a mai precizat Ionel Scrioşteanu.

La sfârşitul lunii trecute, oficialul din Transporturi anunţa că pasajul va fi dat în trafic în toamna acestui an.

De asemenea, în decembrie 2021, Ionel Scrioşteanu anunţa că pe şantierul pasajului Berceni au ajuns 1.000 dintre cele 1.400 de tone de tablier metalic necesare realizării pasajului.

„Numărătoare inversă la pasajul Berceni: ultimele 10 luni de lucru. Până acum au sosit în şantier 1.000 dintre cele 1.400 de tone de tablier metalic necesare realizării pasajului. Continuă asamblarea elementelor tablierului metalic la sol, iar până acum au fost finalizate 6 tronsoane. ”, a transmis oficialul.

În iunie 2020, secretarul de stat anunţa că Ministerul Transporturilor a emis autorizaţia de construire pentru Pasajul Berceni de pe Centura Capitalei.

Contractul pentru proiectarea şi construirea Pasajului Berceni de pe Centura Bucureşti a fost semnat pe 6 martie 2019 cu asocierea SC TRAMECO SA – VAHOSTAV -SK, a.s. – CONSTRUCŢII ERBASU SA – GRAFIC TENDS S.R.L pentru suma de 146 milioane de lei fără TVA.

Durata contractului prevedea şase luni de proiectare, la care se adaugă 24 luni pentru execuţie.

Potrivit estimărilor reprezentantului din Transporturi, acest pasaj va fi dat în trafic după cel de la Domneşti.

„Aşa cum am promis, în maximum doi ani (2022), vom finaliza cele cinci pasaje pe actuala Centură a Bucureştiului. Primul este gata! Pe pasajul Mogoşoaia se circulă începând din data de 30 septembrie 2021. Urmează, în ordine, pasajele: Domneşti, Berceni, Popeşti-Leordeni (Olteniţei) şi Cernica. În maximum trei ani (2023) vor finaliza şi cele trei loturi de pe A0 Sud, adică 52 de km din Autostrada de Centură Bucureşti Sud”, a declarat în repetate rânduri Ionel Scrioşteanu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite