Cum avansează proiectul Autostrăzii Sibiu – Făgăraş. Va avea 68,05 km şi va costa circa 7,5 miliarde de lei
0Comitetul interministerial a aprobat proiectul Autostrăzii Sibiu - Făgăraş, după ce studiul de fezabilitate a fost analizat şi avizat la data de 28 decembrie 2021, a transmis, joi, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Irinel Scrioşteanu.
„Încă o etapă pentru realizarea Autostrăzii Sibiu – Făgăraş. Comitetul interministerial a aprobat astăzi proiectul Autostrăzii Sibiu- Făgăraş, după ce studiul de fezabilitate fusese analizat şi avizat de Consiliul Tehnico - Economic de Avizare al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, la data de 28 decembrie 2021.”, a transmis oficialul pe pagina sa de Facebook.
Potrivit sursei citate, traseul Autostrăzii Sibiu - Făgăraş porneşte din dreptul localităţii Boiţa şi se termină în apropierea Municipiului Făgăraş.
Traseul trece adiacent de localităţile Turnu Roşu, Sebesu de Jos, Racoviţa, Marsa - Avrig, Porumbacu de Jos – Porumbacu de Sus, Sărata, Scoreiu, Carta, Arpaşu de Jos, localităţi ce aparţin judeţului Sibiu şi de localităţile Ucea de Jos – Ucea de Sus, Vistea de Jos – Vistea de Sus, Dragus, Sâmbăta de Jos, Voila – Voivodeni, Dridif – Luta, Hurez, Municipiul Fagăraş şi Ileni, din judeţul Braşov.
Lungimea autostrăzii este de 68,05 km şi este împărţită în patru tronsoane:
- Tronsonul 1 – km 0+000 – km 14+253 Boiţa (Autostrada Sibiu-Piteşti) şi Avrig-Marsa (DJ105G)
- Tronsonul 2 – km 14+253 – km 34+175 Avrig-Marsa (DJ105G) şi Arpasu de Jos (DN1)
- Tronsonul 3 – km 34+175 – km 51+785 Arpaşu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ 105B)
- Tronsonul 4 – km 51+785 – km 68+050 Sâmbăta de Sus (DJ 105B) – Municipiul Făgăraş/ Drum de legătură cu DN1.
„Valoarea totală a investiţiei este estimată la 7,5 miliarde de lei cu TVA.”, mai anunţă Ionel Scrioşteanu.